VIDEO | Copil de 4 ani înecat în piscina din curtea casei. Distrusă de durere, mama s-a sinucis

Publicat: 29/09/2022, 09:42
Actualizat: 29/09/2022, 10:13

Dublă tragedie la Găești. Un copil de 4 ani a murit înecat în piscina din curtea casei în care locuia cu mama sa. Distrusă de durere, după aflarea veștii, femeia în vârstă de 34 de ani a fugit într-o pădure din apropierea casei unde și-a pus capăt zilelor. 

Totul s-a întâmplat miercuri seară după ce băiețelul de numai 4 ani aflat în grija mamei a fost găsit fără suflare în piscină.

Polițiștii au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că un copil s-a înecat, iar după ce s-au deplasat la locul faptei au constatat că minorul a căzut într-o piscină, situată în curtea locuinței.

Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru cel mic, fiind declarat decesul. Cadavrul a fost transportat apoi la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, au transmis polițiștii.

”La data de 28 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat cu privire la faptul că un copil s-a înecat.  Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din primele verificări, au constatat că un minor de 4 ani, care se afla în grija mamei, ar fi căzut într-o piscină, situată în curtea locuinței”, informează IPJ Dâmbovița.

Distrusă de durere, Cami, mama copilului, a fugit de acasă, fiind căutată de zeci de polițiști și jandarmi. Din nefericire, după ore bune de căutări, femeia a fost găsită spânzurată de un copac, într-o pădure din apropiere.

”În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal. Totodată, întrucât ulterior producerii evenimentului, mama copilului a părăsit locul respectiv, aflându-se într-o stare de tulburare emoțională, la acest moment, sunt efectuate activități de căutare a acesteia. La activități sunt angrenați polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari”, au mai transmis reprezentanții IPJ Dâmbovița.

Echipajul de Ambulanță trimis la fața locului a încercat să o resusciteze, dar fără rezultat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
O vedetă PRO TV, decizie de neînțeles. De ce s-a retras din televiziune
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului