„Vreți să aflați pe internet informații despre gâsca sălbatică. După ce cuvinte cheie veți face căutarea?” Cum merge sistemul de educație FINLANDEZ, cel mai bun din lume

Redactor:
Mihaela Stoica
„Vreți să aflați pe internet informații despre gâsca sălbatică. După ce cuvinte cheie veți face căutarea?” Cum merge sistemul de educație FINLANDEZ, cel mai bun din lume
Învățământ gratuit, oferit doar de stat, ore mai scurte și mai eficiente, profesori mai bine pregătiți, sunt doar câteva dintre caracteristicile celui mai bun sistem de educație din lume - cel finlandez. Toate acestea rezultă în: 93% dintre tinerii finlandezi promovează liceul, pentru că absolvirea bacalaureatului este văzută drept unul dintre cele două mari momente de împlinire în viața unui om alături de fondarea propriei familii.

Învățământ gratuit, oferit doar de stat, ore mai scurte și mai eficiente, profesori mai bine pregătiți, sunt doar câteva dintre caracteristicile celui mai bun sistem de educație din lume – cel finlandez. Rezultatele acestuia nu lasă loc la niciun fel de interpretări: 93% dintre tinerii finlandezi promovează liceul, pentru că absolvirea bacalaureatului este văzută drept unul dintre cele două mari momente de împlinire în viața unui om alături de fondarea propriei familii. Nu mai puțin de 66% dintre tinerii finlandezi ajung la facultate. În România, rata mediilor peste cinci la Evaluarea Națională a fost de 74,39%, iar 56,4% dintre absolvenții de liceu au promovat Bacalaureatul. Tot la noi, nu există niciun an în care să nu fie scandal la cele două examene, la fel și tentative și cazuri de fraudă.

La începutul anului, Ministerul Educației Naționale a cerut sprijinul Finlandei în reformarea sistemului. Astăzi, fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu a vorbit despre modelul finlandez – văzut de mulți drept cel mai bun sistem de educație din lume la nivel preuniversitar.

Citește și:

250 de cadre didactice din București și 30 de studenți se perfecționează după metoda finlandeză

„Este nevoie de un consens larg, o voință politică largă, și apoi programul trebuie implementat și continuată implementarea lui. Noi, în Finlanda, am început reforma educațională acum 40 de ani, dar mereu căutăm metode să îmbunătățim sistemul educațional. O îmbunătățire a sistemului educațional este un câștig pentru toată lumea „, afirma în februarie ambasadorul Finlandei Ulla Vaisto.

Calitatea profesorilor, principala diferență între România și Finlanda

Cadrele didactice finlandeze sunt foarte bine pregătite și foarte respectate, afirma atunci ambasadorul.

În Finlanda, profesorii au o mare responsabilitate și sunt foarte apreciați. De asemenea, în școli există toleranță zero față de abuzuri de orice fel, fie chiar verbale sau în spirit de glumă, indiferent de autorii lor – profesori sau elevi.

În învățământul finlandez nu poate intra oricine. Educatorii care predau la grădiniță trebuie să aibă facultate, iar cei care predau la școală trebuie să aibă neapărat masterat de doi ani, în care cursurile de pedagogie și psihologia copilului ocupă un loc central. Programele de pregătire ale viitorilor profesorii includ foarte multă practică. În Finlanda, meseria de profesor este foarte căutată. Procesul de selecție este foarte strict, astfel că doar 10% din candidați sunt acceptați, potrivit datelor prezentate la jumătatea lunii trecute, la Congresul Educației din București, de Reijo Aholainen, consilier în Educație în Ministerul Educației și Culturii din Finlanda.

„Programele universitare de pedagogie sunt foarte căutate și doar cei mai buni dintre studenți ajung să le absolve și să devină profesori de liceu sau școală generală”, a declarat, pentru gândul, Ion Petre (foto), un cunoscut și apreciat informatician, profesor și cercetător român de la Abo Akademi University, din Turku, Finlanda.

De anul trecut, potrivit noii legi a Educației, toți educatorii și învățătorii care intră în sistemul românesc de învățământ trebuie să aibă studii universitare. Pentru cei vechi s-au făcut echivalări în baza tuturor participărilor pe care le-au avut de-a lungul carierei la cursuri de formare. Absolvenții care optează să devină profesori trebuie să fi urmat neapărat modulul de pregătire psiho-pedagogic, modul care conține însă doar câteva ore de pratică.

Dacă la finlandezi doar 10% dintre absolvenți sunt selectați să intre în învățământ, în România, din cauza salariilor foarte mici și a lipsei de personal, la catedră ajung persoane chiar și cu note sub 5 la Examenul de Titularizare. La concursul din acest an, care se va desfășura în data de 30 iulie, s-au înscris 38.456 de candidați, dintre care 4.728 sunt absolvenți din promoția curentă. Anul trecut, 49,49% dintre candidați au luat note peste 7, minimul necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină note peste 5. Pentru al doilea an consecutiv, examenul va fi supravegheat cu camere video.

Salariul unui profesor în Finlanda începe de la 2.000 de euro și trece de 6.000 de euro pentru profesorii cu experință și titluri. În România, salariul unui professor debutant nu trece de 900 de lei, iar un profesor cu gradul 1 și cu o experiență de minimum 30 de ani poate să câștige cel mult 2.000 de lei. Este drept însă că profesorii finlandezi lucrează mai mult decât cei din România, cel puțin din punct de vedere al orarului. La noi, un profesor cu normă întreagă trebuie să susțină minimum 18 ore pe săptămână la clasă. La acestea se adaugă o serie de chestiuni birocratice, pregătirea lecțiilor, corectarea lucrărilor, participări la diverse reuniuni de specialitate sau de formare profesională, care depind însă și de cât de dedicat este sau nu dascălul respectiv.

Memorat inutil nu există în Finlanda

Profesorul Ion Petre menționează că Finlanda apare în topul majorității clasamentelor sistemelor naționale de educație preuniversitară și datorită calității programelor de învățământ.

„Programele de învățământ sunt excelente, atât prin prisma conținutului pe care îl oferă, prin relevanța lor pentru viața modernă, cât și prin integrarea predării dincolo de granițele diverselor materii”, afirmă reputatul cercetător.

În sprijinul acestei idei el dă două exemple, poate și din prisma faptului că băieții lui se formează în sistemul de educație din Finlanda. La un test de „Cunoștinte despre natură” la nivel de clasă a III-a, una dintre întrebări sună în felul următor: „Sunteti interesați să aflați pe internet informații despre gâscă sălbatică. După ce cuvinte cheie veți face căutarea?”

„Exemplul este formidabil: la testul de ‘Cunoștinte despre natură”, copilul de clasa a III-a este deci confruntat cu ideea de internet, de motor de căutare și cu cerința de a exprima în câteva cuvinte cheie esențialul despre gâsca sălbatică”, menționează profesorul Petre.

Dacă în România lecția de religie înseamnă, în cele mai multe cazuri, informație despre învățătura creștină, în Finlanda lecții de moralitate și de reguli de comportament în societate își găsesc locul natural la materia „Religie”.

Profesorul Ion Petre, care conduce propriul grup de cercetare, pe care l-a fondat la doar 28 de ani la  Abo Akademi University din Turku, atrage însă atenția asupra diferențelor în studierea matematecii, o materie globală, în cele două țări. „Aici comparația cu sistemul românesc este frapantă: accentul cade pe raționament, pe analogii, pe exemple din viață de zi cu zi a elevilor (internet, bani de buzunar, trafic rutier, relații cu alți copii, etc). Sunt evitate folosirea excesivă a unui limbaj de matematician profesionist și memoratul inutil al unor formule sau ‘rețete”, cum este uneori cazul în programa românească”, adaugă el.

CLICK PENTRU A MĂRI

Relația profesor – elev, bazată pe comunicare

Un alt element cheie al învățământului finlandez îl reprezintă relația profesor – elev, care este una deschisă. Foarte apreciați și respectați în întreaga țară, profesorii finlandezi nu sunt apelați de către elevii și studenții lor cu apelativul de „doamna” sau „domnul”, ci pe numele mic. Clasele, în special la școala primară, au în jur de 20 – 24 de copii.

În România, potrivit metodologiei de organizare și funcționare, clasele primare ar trebui să cuprindă între 20 și 25 de copii, iar cele de gimnaziu între 25 și 30. Realitatea este însă alta. „Anul trecut, la clasa zero am avut 29 de copii. În acest an școlar pentru clasa întâi au fost înscriși 30. Metoda de lucru cu ei este frontală, adică cu toți”, a afirmat, pentru gândul, Roxana Mușat, profesor de „Limba Engleză” la Școala Gimanzială nr. 59 din sectorul 6 al Capitalei. Situația menționată de profesoara de engleză nu este singulară, ea regăsindu-se în ceea mai mare parte a școlilor din România.

În Finlanda, cei 20-24 de elevi de clasa I sunt împărțiți la lecțiile de citire în trei grupuri diferite, în funcție de nivelul abilităților lor la citire, astfel încât profesorul să poată oferi ceva interesant și util fiecărei grupe. În acest mod, lecțiile de citire se desfășoară separat pentru fiecare grupă. La fel se întâmplă la lecțiile de matematică. Împărțirea în grupe, cu un orar decalat unii față de ceilalți, continuă și la clasele a II-a și a III-a.

Profesorul Ion Petre dă, în continuare, un alt exemplu: încurajarea comunicării deschise dintre elev și profesor. „O profesoara a observat că unul dintre copii simțea nevoia să verifice dacă a înțeles bine ce i se cere să facă uitându-se să vadă cum încep ceilalți să lucreze. Reacția profesoarei a fost să discute și cu copilul, și cu parinții lui și să le explice cât de important este ca elevul să învețe să întrebe profesorul despre orice chestiune pe care nu o știe sau de care nu se simte sigur”, a povestit cercetătorul pentru gândul.

Dacă în multe cazuri elevilor români li se cere să fie „cuminți” și să asculte atent discursul profesorului, copiii finlandezi sunt incurajați să interacționeze cât se poate de mult cu dascălul. Profesorul Ion Petre amintește observația academicianului Solomon Marcus in multe dintre scrierile sale: rolul intrebării (și al acceptării eventualei greșeli ca un lucru normal) în procesul de învățare este fundamental.

Partea I – „The Finland Phenomenon” (2011), un documentar al Dr. Tony Wagner, cercetător la Harvard – poate cel mai bun pe acest subiect

Învațământ de 6+3 ani, urmați de 3 ani de liceu în școli de cartier

În Finlanda, școala obligatorie începe la șapte ani, iar educația de bază durează până la împlinirea vârstei de 16 ani. Sistemul este alcătuit din șase ani de școală primară plus trei de școală gimnazială. Liceul este de trei ani. Apoi, elevii aleg dacă merg spre școli vocaționale sau universități. Grădinița nu este obligatorie, însă majoritatea copiilor urmează și acest lucru. La fel și calasa pregătitoare, care există și la noi, și care la ei se desfășoară între vârsta de șase și șapte ani.

Pentru părinții români care doresc ca fiii și fiicele lor să învețe carte înscrierea la grădiniță sau la școală a devenit în ultimii ani un mare stres. Bătaia pentru un loc la o „școală bună” este destul de mare, iar pentru a fi siguri că vor reuși să își înscrie copilul unii părinți sunt dispuși să plătească bani buni sau să plătească să își schimbe domiciliul doar cu numele.

La o distanță de peste 2.000 de km de România, copiii finlandezi merg în general la școlile din apropierea casei, de multe ori pe bicicletă. Școlile primare și gimnaziale sunt cam la același nivel, indiferent dacă sunt școli de capitală sau de provincie, de centru sau de cartier. „Lucrul acesta elimină isteria de a obține un loc la o școală anume, de a merge la meditații, de a organiza transportul copiilor la și de la școală. Acolo unde e nevoie (de exemplu în zone izolate), transportul elevilor la și de la școală este organizat de municipalitate și este gratuit”, argumentează profesorul Ion Petre.

În Finlanda nu se plătește nimic pentru serviciile educaționale, nici măcar la facultate, masterat sau doctorat. În România, deși gratuit, părinții trebuie în multe cazuri să le cumpere manuale copiilor și să contribuie cu sume consistente la fondul grădiniței sau școlii.

În plus, elevilor finlandezi li se asigură un prânz gratuit, echilibrat nutrițional. În România, din 2002 funcționează pentru toți copiii de la grădiniță și școlarii programul „Cornul și laptele”, iar din 2010 primesc și un fruct. În martie, anul acesta, premierul Victor Ponta și-a exprimat intenția de a renunța la  programul „Cornul și laptele”, urmând ca banii folosiți să fie direcționați către programele after-school.

 „The Finland Phenomenon” (2011) – Partea a II-a

Materii opționale, în funcție de interesul elevilor, încă din clasa a III-a

Programul de școală al elevilor finlandezi este, în general, între 8 și 15, cu ore de 45 de minute, împărțite flexibil pe discipline. Mai exact, dintr-a cincea până într-a opta sunt aproape 400 de ore de matematică pe care fiecare școala le distribuie după nevoile elevilor. România nu diferă cu mult la numărul de ore pe disciplinele importante. Diferența o facă însă eficiența lor.

Curriculum flexibil îi determină pe elevi să își aleagă materiile opționale în funcție de interesele lor viitoare, chiar și la nivelul învățământului de bază. Din clasa a III-a, elevii finlandezi pot opta pentru materii opționale sau extra-curiculare precum ore de teatru, de limbi străine suplimentare, de artă, de informatică, de auto-apărare sau de fotografie. „Rezultatul este cel al unui curiculum flexibil, ce este personalizat de către fiecare elev în parte. Mai mult, școlile au autonomie și pot influența oferta curiculară”, mai spune profesorul Ion Petre, care scoate an de an noi generații de doctori în matematică, biologie și informatică.

Sistemul de educație finlandez este egalitarist și pune accentual foarte mult pe lucrul în echipă. În sistemul românesc primează clasamentul, iar cunoștințele sunt, în cele mai multe cazuri „fixate” prin aplicarea teoriei. „Spre deosebire de alte materii, programa la engleză, și în general la limbi străine sau limba română, este mai aerisită astfel că îți permite să faci fixarea cunoștințelor la elevi, în special la cei mici, prin jocuri, prin interactivitate. La cei mai măricei poți utilize metoda proiectului de grup, de echipă. Însă ce te faci la materiile unde programa nu îți permite sau unde orele sunt puține. De exemplu la istorie, unde există o singură oră pe săptămână, am auzit mulți colegi profesori care se plâng că asta îi limitează să aplice doar teoria”, afirmă Roxana Mușat, profesor de limba engleză la o școală din Capitală.

În România, nu există timp și nici cadre speciale pentru elevii care au dificultăți de învățare. În Finlanda, fiecare școală are un profesor „pentru elevi cu nevoi speciale” care se ocupă de cei care au probleme de pronunțare, de învățare, de memorare, astfel încat ei să fie cât mai mult în pas cu colegii lor. Sunt organizate lecții în care acest profesor discută individual cu acești elevi.

În Finlanda, la vârsta de 16 ani, tinerii au de făcut o opțiune către liceu sau către o școală profesională, ambele de trei ani. „Pentru cei ce vor să își continue educația, absolvirea liceului deschide drumul către universitate, pe când absolvirea școlii profesionale deschide drumul către școli profesionale avansate – din câte știu, nu există un echivalent pentru ele în sistemul românesc”, detaliază profesorul Ion Petre.

Liceul este bazat, în mare parte, pe materii opționale – până și matematica poate fi aleasă în sistemul „elementar” sau „avansat” – în funcție de preferințele tânărului. Liceul se termină cu un bacaulaureat dat la cel puțin 4 materii. Fiecare examen durează 6 ore, iar tezele sunt corectate local și apoi re-corectate centralizat. „Rata de promovare a bacalaureatului este în jur de 80% la licee și în jur de 60% la școlile profesionale. În jur de 90% dintre cei care încep liceul sau școala profesională ajung să treacă bacaluareatul într-un interval de 7 ani”, mai spune sursa citată.

 „The Finland Phenomenon” (2011) – Partea a III-a

Teme puține, fără controale la școli

În România, foarte mulți părinți se plâng că copiii lor, preocupați de școală, sunt bombardați cu foarte multe teme acasă. În Finlanda, temele de acasă nu iau mai mult elevilor de 30 de minute pe zi. „Strategia finlandeză este bazată pe uniformitate și excelență în cadrul învățământului de bază de nouă. De-a lungul celor nouă ani, elevi sunt totuși verificați prin intermediul unor lucrări de control, teze, proiecte”, afirmă Ion Petre informatician, profesor și cercetător la Abo Akademi University, din Turku, Finlanda.

Spre deosebire de România, profesorii finlandezi nu sunt testați în niciun fel după ce au ajuns la catedră. „De altfel nici nu există un ‘inspectorat școlar” ca în România. Sistemul este bazat pe încredere și pe abilitatea școlii de a auto-identifica și auto-regla eventualele probleme”, adaugă sursa citată mai sus.

Chiar și în puținele cazuri în care se fac testări pe eșantioane de elevi, rezultatele sunt communicate individual fiecărei școli pentru a ști unde se află în raport cu media națională.

Cum în România realitatea este reprezentată prin „școli bune” și „școli proaste”, dincolo de inspecțiile care se fac, de rezultatele obținute la olimpiade sau de gradul de promovare la Evaluarea Națională, școlile apelează la evaluarea ARACIP. Instituția în cauză, aflată în subordonarea Ministerului Educației și Cercetării, are drept obiect de activitate asigurarea calității educației în instituțiile de învățământ preuniversitar. Evaluările ARACIP încep de la situația în care arată școala, calitatea resurselor umane ajung până la rezultatele elevilor. Aceste evaluări costă, astfel că, în lipsa banilor, nu toate școlile sunt dispuse să plătească.

Performanța nu înseamnă numai medalii la olimpiade

An de an, elevii români obțin medalii la olimpiadele naționale de matematică, informatică sau științe. Numai de la începutul acestei luni, palmaresul s-a îmbogățit cu două medalii de aur, una de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică desfășurată la Brisbane, în Australia, la care au participat 304 concurenți din 81 de țări. De asemenea, lotul olimpic de matematică al României a câștigat patru medalii de aur și două de argint, ocupând locul I pe națiuni la Olimpiada balcanică de Matematică pentru seniori, care a avut loc în perioada 28 iunie – 2 iulie, în localitatea Agros din Cipru.

În acest context, profesorul Ion Petre atrage atenția că un sistem de educație nu își poate regăsi calitatea doar în rezultatele la olimpiade internaționale, ci și în abilitatea viitorilor adulți de a funcționa în societate, de a interacționa unii cu alții, de a-și construi o carieră de-a lungul a 40-50 ani și a o adapta la schimbările de tehnologie. „Tebuie să fim atenți cum definim performanța unui sistem de învățământ. Învățământul românesc are intr-adevăr tradiții solide de performanțe la nivel de olimpiade (centrat pe identificarea și antrenarea talentelor), dar suferă de multă vreme la nivelul performanțelor elevului obișnuit, așa cum este ea reflectată în testele internaționale de tip PISA”.

Testul PISA evaluează cunoștințele elevilor aflați la finalul învățământului obligatoriu și stabilește gradul în care aceștia și-au însușit noțiuni și deprinderi obligatorii pentru acest stadiu.

La ultimele teste PISA, Finlanda era pe locul 3 din 65 de țări, iar România pe locul 46. Indicele european de învățare pe parcursul vieții (European Lifelong Learning Indicators – ELLI) punea România, în 2010, pe locul 27 din 27 de țări analizate. Pe primul loc se afla Finlanda.

 „The Finland Phenomenon” (2011) – Partea a IV-a

Doctorand cu normă întreagă în Filnada

An de an, profesorul român Ion Petre, în vârstă de 38 de ani, scoate doctoranzi în Informatică de la Abo Akademi University, din Turku, Finlanda.

A fi doctorand în Finlanda este o slujbă cu normă întregă, salarizată, care implică multă cercetare, pe lângă urmarea unor cursuri avansate. „(Doctoranzii n.r.) au la dispoziție un birou echipat cu calculator, un laborator experimental (acolo unde e cazul), acces la literatura de specialitate, finanțare pentru deplasări la conferințe. Aici este o diferență mare față de România, unde doctoranzii, în general, nu sunt salarizați și sunt nevoiți în mare parte să faca cercetare ca „hobby”, după slujba de zi cu zi”, afirmă Ion Petre, care la numai 23 de ani a plecat la doctorat în Finlanda, în echipa academicianului Arto Salomaa.

Potrivit Legii Educației din România, pe parcursul desfășurării studiilor universitare de doctorat, persoana înscrisă în programul de studii are calitatea de student-doctorand. „Studenții-doctoranzi sunt încadrați de către IOSUD sau oricare dintre membrii IOSUD ca asistenți de cercetare sau asistenți universitari, pe perioadă determinată. Studentul-doctorand poate desfășura activități didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4—6 ore convenționale didactice pe săptămână. Activitățile didactice care depășesc acest nivel vor fi remunerate în conformitate cu legislația în vigoare, intrând sub incidența Codului muncii, cu respectarea drepturilor și obligațiilor ce revin salariatului și cu plata contribuțiilor datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru șomaj, la asigurările sociale de sănătate și pentru accidente de muncă și boli profesionale”, se arată în lege.

Profesorul român care este și director adjunct al „Turku Centre for Computer Science” mărturisește, la final, că a simțit în Finlanda un sentiment de admirație pentru școala românească de matematică din care provenea.

DĂ LIKE PAGINII GÂNDUL EXCLUSIV PENTRU JURNALISM DE CALITATE: REPORTAJE, ANCHETE, ANALIZE ȘI COMENTARII, NUMAI PE GÂNDUL EXCLUSIV

Inchide