Povestea ceasornicarului Dan Butunoiu, care fabrica în tinerețe ustensile pentru un chirurg oftalmolog: ,,Dacă un tânăr mi-ar bate la ușă, l-aș lua ca ucenic”

Redactor:
Aura Stan
Un bărbat îmbrăcat la patru ace, în vârstă de 65 de ani, meșterește de peste cinci decenii ceasuri cu cuc, deșteptătoare, pendule, cesulețe cu lanț sau cu clopoței și orologii.

Un bărbat îmbrăcat la patru ace, în vârstă de 65 de ani, meșterește de peste cinci decenii ceasuri cu cuc, deșteptătoare, pendule, cesulețe cu lanț sau cu clopoței și orologii. În atelierul său de doar 13 metri pătrați din zona Pieței Gemeni, intră zilnic clienți pentru a-și repara sau recondiționa ceasurile. Rămas printre ultimii mohicani din branșă, Dan Butunoiu vorbește cu mare pasiune despre meseria sa, la care nu ar renunța niciodată. Chiar dacă e în pragul pensionării, maistrul ceasornicar va mai trage de timp să practice ceea ce știe cel mai bine: ,,ceasornicăria”.


Tic-tac, tic-tac, cu-cu, cu-cu sau bătăile de pendulă sunt sunetele pe care le-a auzit o viață întreagă. În atelierul lui micuț, ticsit de ceasuri și ghivece de flori așezate într-o ordine desăvârșită, întrebarea clasică ar trebui formulată la plural. „Cât sunt ceasurile, domnule ceasornicar?”, am întrebat noi. „A cântat cucul de patru ori și pendula s-a mișcat tot de atâtea ori, așa că e ora patru”, ne lămurește acesta.


În spatele unei mici tejghele pline cu ceasuri, pensete, rotițe, cutii cu neofalină (soluție de curățat ceasuri -nr.), Dan Butunoiu își primește clienții cu zâmbetul pe buze și îmbrăcat la cravată sau papion. Niciodată nu renunță la această etichetă în vestimentație, pentru că oamenii care-i trec pragul sunt atenți la detalii. ,,E foarte important cum te prezinți în fața clienților. Înainte, când eram șef de unitate, schimbam două costume pe săptămână. Pentru oameni contează prima impresie”, punctează bătrânelul jovial și mucalit în timp ce desface un ceas cu balansier, personalizat, cu numele proprietarului încrustrat în interior.

De-a lungul anilor, Dan Butunoiu, ,,maistru ceasornicar”, cum scrie pe cartea sa de vizită, a deschis sute de mii de ceasuri, le-a curățat, le-a uns si le-a reasamblat pentru ca oamenii să știe cât e ceasul. A avut clienți, colecționari împătimiți, copii care și-au spart în joacă ceasul, jucători de șah, aviatori sau personalități ca Alexandru Lulescu, partenerul de scenă al lui Nicu Constantin sau alți actori ca Ștefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Cozorici și Puiu Călinescu.


Prima plasă cu ceasuri, primită de la tatăl său

Avea numai câțiva ani, când tatăl său, un ceasornicar amator, l-a luat la un talcioc în Piața Titan și i-a luat de la un vânzător ambulant o plasă cu ceasuri. De atunci, copilul n-a mai avut stare: le-a desfăcut, le-a montat, le-a schimbat piesele, cadranele, rotițele, le-a adaptat brățările pentru vârsta lui, scurtându-le sau scoțându-le zalele în plus.

,,Mi-a plăcut dintotdeauna, mai ales că tata m-a inspirat în meseria asta. El își repara pendulele singur, era priceput. Apoi, când am crescut, mama a vrut să dau la liceu, iar tata, mai pragmatic, m-a îndrumat către o profesională. Spunea că dacă vreau o școală, o pot face mai încolo, întâi să am meserie”, a mărturirist Butunoiu.

La 14 ani, i-a mulțumit pe ambii părinți, intrând atât la liceu, cât și la o școală profesională, aflată în subordinea Uniunii Naționale a Cooperației Meșteșugărești (UCECOM). A ales-o pe cea din urmă și nu a regretat vreodată. După ce a fost admis, a fost supus la mai multe teste de către un evaluator, pentru a vedea pentru ce domeniu are aptitudini: croitorie, dulgherie, ceasornicărie, tâmplărie sau traforaj.


Acolo, în cartierul Grozăvești, pe lângă orele de școală, stătea și câte 3-4 ori pe zi într-un atelier de ceasornicărie, sub supravegherea a doi maiștri. ,,Prima dată ne-a pus în mâini o pilă, ne-a învățat cum să ne fabricăm piese la strung și abia apoi ne-a dat câte o ladă mare de ceasuri stricate. Fiecare își lua unul și-l repara, după ce înlocuia sau confecționa rotițele, palatinele, arcurile sau punțile ruginite sau lipsă”, și-a amintit ceasornicarul de anii de ucenicie.


După cei trei ani, tânărul a trecut cu brio un examen și a fost obținut un carnet de meșter ceasornicar ceasornicar, eliberat de Ministerul Muncii, după care a fost repartizat într-o unitate de stat.

Ultimul ucenic i-a plecat în anul 1982

De-a lungul timpului, Dan Butunoiu a avut opt ucenici, ultimul în anul 1982. Toți s-au reorientat către meserii mai ușoare sau au emigrat. ,,Îi mai și certam, îi mai și bălăcăream, dar dacă meritau lăudați, o făceam fără ezitare. Aveam un ucenic care venea la prăvălie o zi, apoi următoarele 3-4 zile nu mai auzeai de el. Apoi își făcea curaj și venea iar la mine. ‘Șefu’, da’ matale nu ai fost vreodată îndrăgostit? Am și eu o gagică’, se scuza el”, și-a amintit amuzat ceasornicarul.

Acum, spune el, tinerii nu mai sunt interesați de așa această meseria. Pentru că e nevoie de minuțiozitate și concentrare, ucenicii ar trebui să fie adepții unui stil sănătos de viață: să nu piardă nopțile în baruri sau discoteci, să fie calmi și să le placă ceea ce fac. Cu toate acestea, Dan Butunoiu ar mai avea răbdare să mai învețe pe cineva tainele ceasornicăriei. Un candidat eligibil la meseria de ceasornicar ar trebui să aibă răbdare, să fie perseverent, să aibă abilități motrice și să fie pasionat. ,,Dacă un tânăr mi-ar bate la ușă și aș vedea că are tragere de inimă și aptitudini, l-aș lua ca ucenic”, spune ceasornicarul-senior.


Nu a reușit să facă acest lucru nici cu fiicele sale. ,,Am încercat să o atrag spre ceasornicărie și pe una dintre fetele mele, dar n-a avut răbdare suficientă. Aici e vorba de perseverență și pasiune, n-a fost cazul. I-am dat un ceas de masă să-l demonteze și să-l monteze la loc. A reușit, dar s-a oprit la acel stadiu. E o meserie care nu e ușoară, trebuie să stai bine cu ochii, cu capul, cu mâinile”, explică interlocutorul. Bărbatul speră ca măcar unul dintre cei doi nepoți, de 2 și 6 ani, să ducă mai departe tradiția de familie.


,,Fetiței, care e mai mare, i-am luat primul ceas pe când avea doar trei ani. Acum are foarte multe”, spune bunicul. Marele său regret e că încet, încet dispar meseriile care în urmă cu zeci de ani reprezentau o ,,brățară de aur”. Pe lângă acest neajuns, nici câștigurile nu sunt prea mari. Dacă acum 25 de ani, prin 1986, Dan Butunoiu câștiga cam 5.000-6.000 de lei lunar, echivalentul a 50-60 de milioane, acum după plata chiriei și a cheltuielilor de întreținere, îi mai rămân în buzunar 5-6 milioane.

„În chirurgie, ca și în ceasornicărie, nu trebuie să-ți tremure mâna”

,,Nu am fost niciodată omul banilor. E vorba de pasiune, una care mă ajută să uit de tristețe, de oamenii pe care i-am pierdut. E mare lucru să lași loc de ‘bună ziua’ în viață. Vin la mine copii și mă întreabă: ‘Nene, mi-a dat cutare peste ceas și l-am scăpat pe jos. Mi-l repari? Cât mă costă?’. Nu le iau nimic. ‘Nu te costă nimic ‘, le spun. Și când lucram la o unitate de stat, pe Ferdinand, era o fabrică de perii în apropiere. Veneau orbi la mine cu ceasuri stricate. Niciodată nu le luam nimic”, mărturisește ceasornicarul. A primit în schimb periuțe minuscule de curățat ceasurile de la nevăzători și multe zâmbete și mulțumiri de la copii.

În tinerețe, felul în care mânuia părțile componente ale ceasurilor l-a uimit pe un doctor. Astfel, Constantin Maican, fost chirurg oftalmolog de renume și membru al Academiei Franceze de Oftalmologie, i-a cerut ceasornicarului să-i confecționeze câteva instrumente chirurgicale, de care avea nevoie în sala de operații. ,,Îi ascuțeam acele, i-am făcut pensete și alte câteva ustensile de care avea nevoie pentru a opera. M-a luat cu el odată să asist la o operație pe ochi și impresionat de tăria mea, dar și de dexteritatea mea, mi-a propus să mă trimită la școală și să mă facă asistentul lui. În chirurgie, ca și în ceasornicărie, nu trebuie să-ți tremure mâna”, și-a amintit ceasornicarul.


Între timp, Dan Butunoiu a primit un telefon de la un client. După ce l-a ascultat, ceasornicarul i-a dat indicațiile prin telefon: ,,Opriți-i pendulul la ora 16:00, iar apoi îi dați drumul din nou. Cu respect și sănătate”, a încheiat acesta convorbirea.


Atelier de ceasornicărie dintr-o fostă cizmărie

În 2007, Dan Butunoiu a închiriat atelierul minuscul de pe o străduță din zona Pieței Gemeni. Înainte fusese acolo o cizmărie lăsată în paragină, iar lui Dan Butunoiu i-a luat peste șase luni să-l renoveze. „Erau șobolani peste tot. Am scos 110 saci de gunoi de aici. Era gunoi peste tot, cauciucuri, paie, tălpi, pingele, cuie, rozătoare. Cei mai bucuroși au fost vecini pentru că i-am scăpat de șobolani, de un adevărat focar de infecție”, își amintește ceasornicarul.

A reparat ceasuri de toate felurile, de la pendule, până la ceasuri inscripționate cu Hannah Montana. Cele mai scumpe exemplare care i-au trecut prin mâini sunt cele de la Patek Philipp, produse în Geneva. Cel mai ieftin model costă în jur de 8.000-9.000 de euro. Cu aceeași ușurință și minuțiozitate, a reparat și ceasuri Parmigiani Fleurier, Jaeger-LeCoultre, IVC Schaffhausen, Longines sau Omega.

Îi consiliază pe colecționari la târguri

Dan Butunoiu spune că fiecare om percepe în mod diferit un ceas. Dacă mulți tineri nu mai poartă ceas și se folosesc de telefonul mobil pentru a vedea cât e ora, nu puțini sunt cei care își aleg un ceas scump ca accesoriu. Pasionații caută pe la târguri de ceasuri exemplare rare pentru a-și întregi colecțiile, iar părinții celor mici încearcă să găsească pe la magazinele de antichități ceasuri cu cuc, extrem de apreciate de copii.

Au trecut pragul atelierului său și părinți care au comandat ceasuri minuscule pentru ca micuții lor de un an să le aleagă de pe tăviță, la împlinirea vârstei de un an. Colecționarii îl iau adesori cu ei pe la târguri pe Butunoiu să-i consilieze în alegerea unui ceas și să vadă dacă e autentic. A fost invitat și la târguri în străinătate, iar peste câteva luni, un fost client elvețian l-a invitat în Țara Cantoanelor, la o expoziție de mare anvergură care va avea loc la Geneva.

Montaj video: Laura Holban/Gândul

Are 50-60 de ceasuri, pe care le poartă prin rotație

Dan Butunoiu e posesorul a 50-60 de ceasuri, pe care le poartă prin rotație. E iubitor de ceasuri vechi, mecanice, care au ,,rezonanță” și o poveste în spate. ,,Cele electronice au și ele design, sunt frumoase, dar aparatele electronice nu știi niciodată când te lasă”, spune ceasornicarul. Chiar dacă a ajuns la o vârstă respectabilă, meseriașul nu vrea să renunțe prea curând la cearsonicărie.

,,În momentul când nu mai pot să lucrez, normal că o să mă retag. Până atunci, voi fi aici, în atelier, la dispoziția oamenilor. Pentru mine, cesaornicăria rămâne o pasiune și nu vreau să moară. E drept, la vârsta asta nu mai poți avea randamentul de odinioară, dar nu apare rutina când faci ceea ce-ți place”, își încheie povestea Dan Butunoiu, unul dintre ultimii ceasornicari pe care-i mai are Bucureștiul.

Niciun român la cea mai renumită școală de orologie din Elveția

Pentru a vedea cât de apreciată mai este meseria de ceasornicar, gândul a contactat cea mai prestigioasă școală elvețiană de orologie, Wostep. Potrivit Marie-France Uroz, o reprezentatntă de-a acesteia, în prezent printre cursanții acesteia nu se numără niciun român. ,,Profesia de ceasornicar este una de prestigiu. Piața de ceasuri de lux elvețiană este în căutare de specialiști calificați”, a declarat reprezentanta Wostep. Aceasta adăugat că un ceasornicar care lucrează pentru o marcă de prestigiu, după ce a urmat cursuri de formare în orologie, ,,câștigă corespunzător, dar veniturile variază în funcție de țară”.



Inchide