VIDEO| Ce cred românii despre Legea 5G care a ajuns pe masa lui Iohannis: „Suntem îngenuncheați. Totul vine de la Bill Gates” (REPORTAJ)

Publicat: 10/06/2021, 16:00
Actualizat: 10/06/2021, 20:12

Tehnologia 5G rămâne un subiect controversat în România, iar Legea privind implementarea reţelelor 5G,  care a fost adoptată luni de Senat, îi îngrijorează pe unii români. Dacă pentru unii este un salt tehnologic, sunt și români care au auzit doar în treacăt de 5G, în timp ce alții consideră că tehnologia este nocivă și că „va distruge lumea”.

Proiectul de lege privind implementarea reţelelor 5G în România a fost adoptat în Senat cu 87 de voturi ”pentru”, 12 ”împotrivă” și o abținere. Senatul este for decizional, astfel că legea va ajunge pentru promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Senatul a adoptat proiectul Guvernului privind rețelele 5G, iar legea va merge la promulgare la președinte. Cum vedeți asta?

”Nu sunt cu tehnologia, cu telefoanele. Dar știu că au fost controverse, că este foarte nociv și că s-au tăiat foarte mulți copaci ca să se asigure acest 5G. A fost o vreme când s-a mediatizat. Am îndoieli că nu este nociv, așa cum este și cu vaccinul. Am îndoieli mari”, a spus o femeie.

Românii, sceptici în privința rețelelor 5G

– Ați auzit de legea privind implementarea rețelelor 5G?

”Am auzit, așa, că este cu telefoane, cu astea. Dar nu știu ce să spun”, a răspuns o femeie

”Nu am auzit. Nu mă interesează pe mine politica, oricum iese ce vor ei”, a spus un bărbat.

– Legea merge la promulgare la președinte. Cum vi se pare?

”Toată tehnologia vine de la Bill Gates și Parlamentul nostru poate să aprobe ce vrea ăla să facă. O să fim datori lor pentru tehnologia nouă. Nu e deloc o idee bună. Eu sunt de modă veche, tineretul e cu tehnologia. Eu sunt cu tastatura”, a spus un alt bărbat.

Un studiu publicat de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații arata că 40% din populație crede că tehnologia 5G ar avea efecte nocive asupra sănătății.

În 2019, România a fost a treia țară din Europa în care a ajuns tehnologia 5G. Potrivit ANCOM, 35% dintre români nu cunosc definiția termenului 5G, iar 40% consideră că autoritățile nu sunt suficient de precaute în introducerea noii rețele de internet.

Ce spuneți de legea privind implementarea rețelelor 5G?

Va avea beneficii pentru tineri, pentru pensionari, cu siguranță nu. Pentru noi, mai puțin”, a spus un bărbat.

”Este un salt, pentru că vom înainta și noi în tehnologie. Trebuie să avansăm cumva, și poate ne ajută și cu locurile de muncă”, este de părere o femeie.

Nu are ce să fie rău. Unde este tehnologia, avansează și lucrurile. Eu cred că trebuie să fie beneficii, așa cum este și în alte state”, a afirmat un bărbat.

”Suntem îngenuncheați de cei din afară”

Pentru alți români, 5G rămâne doar „un motiv de bătălie între țări”.

– Senatul a adoptat proiectul privind rețelele 5G și Legea merge la promulgare la Klaus Iohannis?

”Nu prea e bună, e 50 cu 50. E bătălie între Parlament și Opoziție. Ce se întâmplă acum în țara noastră, și vă spun cu cel mai mare curaj, suntem îngenuncheați. Legea 5G este promulgată de niște demenți și oameni care habar nu au”, a spus un bărbat.

Susţinătorii tehnologiei 5G consideră că vom avea internet de 10 de ori mai rapid ca acum. La scară mică, oamenii vor putea viziona mult mai uşor filme online. La scară mare, vor putea fi construite oraşe inteligente sau maşini autonome uşor de controlat.

Totodată, datorită tehnologiei 5G, sau a cincea generaţie, toată infrastructura pe cablu din oraşe ar putea dispărea.

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală