Val de aer POLAR în România. E cod galben de ninsori și ploi. Unde este zăpadă

Publicat: 11/11/2024, 09:10
Actualizat: 11/11/2024, 15:24

România a fost lovită de un val de aer polar, care a adus și prima avertizare de ninsoare și viscol din acest sezon. E cod galben de ninsori și ploi.

Meteorologii au anunțat că în Poiana Brașov și la Predeal s-a depus deja un strat de zăpadă, iar pe Transalpina, începând de azi, se închide circulația rutieră. Acolo unde nu a nins, temperaturile scăzute, precum și vântul puternic au făcut probleme.

Prin urmare, la această oră, mai multe județe din Sudul Moldovei, Estul Munteniei, Dobrogea și zona Carpaților Meridionali sunt sub cod galben de ninsori, ploi și vânt puternic.

De asemenea, vizibilitatea în trafic este redusă în acestă dimineață subt 200 m pătrați, izolat la sub 50 de metri, din cauza ceții, pe mai multe drumuri din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Timiș.

În Constanța, meteorologii au emis cod galben din cauza ploilor torențiale și a vântului care a suflat cu putere. În Agigea și Techirghiol a fost trimis mesaj Ro-Alert, iar locuitorii au fost avertizați să evite deplasările și să se adăpostească.

Tot la malul mării, au fost închise porturile, iar manevrele navelor pentru transportul maritim și fluvial au fost suspendate, din cauza vântului puternic.

De asemenea, prima ninsoare din acest an a mobilizat drumarii din țară. În Brașov, au fost scoase peste 30 de utilaje care au împrăștiat zeci de tone de material antiderapant. Iar începând de azi, circulația rutieră se închide pe Transalpina.

„Decizia este luată pentru aceste zile, câteva zile de cât avem prognoza aceasta de precipitații și temperaturi foarte scăzute, ceea ce înseamnă clar lapoviță și ninsoare în zonele montane. Dacă va mai permite vremea, se va mai redeschide traficul. Dacă nu, circulația va rămâne închisă până anul viitor, când condițiile vor permite intervențiile de îndepărtare a zăpezii și de reluarea circulației în condiții de circulație bună, de siguranță”, a declarant Cristi Tudor, reprezentant al Direcției de Drumuri și Poduri Craiova, potrivit antena 3.

Sfaturi pentru șoferi

Pe mai multe drumuri din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Timiș vizibilitatea în trafic este redusă azi dimineață sub 200 de metri, izolat la sub 50 de metri, din cauza ceții.

În București și în mai multe județe din zona de sud și sud-est a țării, traficul rutier se desfășoară în general pe un carosabil umed, fiind semnalată ploaie ușoară.

Pe autostrăzile A1 Bucureşti – Râmnicu-Vâlcea, Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Braşov, DN 1 Ploieşti – Braşov se circulă pe un carosabil parţial umed, în condiţii de vizibilitate bună şi valori de trafic normale, excepție făcând autostrada A1, sensul către Bucureşti, acolo unde este semnalată aglomeraţie şi este formată coloană de autovehicule, începând de la kilometrul 14, din zona localităţii Ciorogârla, judeţul Ilfov.

Totodată, șoferii sunt sfătuiți să se informeze înainte de a pleca la drum asupra condițiilor meteo-rutiere din zonele în care urmează să e deplaseze și să-și pună anvelopele de iarnă, având în vedere că azi este în vigoare o avertizare meteo Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ și viscolite pentru zona de munte a județelor: Argeş, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Prahova, Vâlcea şi Vrancea.

În plus, pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, în condiții meteorologice nefavorabile și în aglomerație, conducătorii auto trebuie să reducă viteza, adaptând-o la condițiile de drum.

„Nu bruscaţi comenzile autovehiculelor, folosiţi sistemele de iluminare-dezaburire, evitaţi manevrele riscante şi asiguraţi-vă foarte bine înainte de schimbarea benzii sau a direcţiei de deplasare şi întotdeauna semnalizaţi această intenţie!”, este sfatul poliţiştilor rutieri.

CITEȘTE ȘI:

ANM anunță ninsori puternice și viscol. Zonele care intră sub cod galben/Prognoză specială pentru București

Anunț CNAIR. Circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Curpăt, se ÎNCHIDE luni, din cauza condițiilor meteo

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Călin Georgescu, acuzat de un om de afaceri că l-ar fi păcălit cu un milion...
Ce a apărut pe Wikipedia după ce religia lui Călin Georgescu a fost dezbătută la...
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
Scrisoarea tulburătoare a unui actor către mama sa: „Cred că e prima oară când mă...
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Călin Georgescu nu mai vrea saloane de înfrumusețare în România: „Ce? Căprioarele se pensează?”
Purtătorul de cuvânt al PSD, despre finala Lasconi-Georgescu: „Decizia este clară”
Ce scrie în testamentul lui Helmut Duckadam. Ultima lui dorința pe care familia i-o va...
Pensii mai MARI cu 480 de lei pentru aceasta categorie de pensionari
Armand Gosu, despre alegeri: România este în pericol, s-ar putea să ne trezim în afara...
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul...
Președintele Coreei de Sud a decretat legea marțială! Armata a luat cu asalt clădirea Parlamentului
ULTIMĂ ORĂ! A murit o mare cântăreață și actriță. Adio, regina teatrului
Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?
„România va fi parte din Rusia”, afirmă un cont asociat cu ideologul rus Alexandr Dughin
Semnale CIUDATE din Cosmos, studiate cu un radiotelescop inactiv din 2020
Se va încheia! Călin Georgescu a făcut anunțul serii pentru români
Colaps la o cunoscută televiziune din România. Au început concedierile
Andreea Bălan a fost cerută de soție de Victor Cornea, în avion. Momentul emoționant când...
Anunț bombă după renumărarea voturilor. ”Mai sunt 2-3 județe de numărat. Nu s-a remarcat nicio...
VIDEO De câte ori a fost înșelată Emilia Ghinescu, dar și peste ce anume nu...
Veste uriașă pentru Britney Spears chiar de ziua ei de naștere: Ce se întâmplă cu...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în...
Care este ruda lui T. Rex care mai trăiește și astăzi? S-a ascuns la vedere...