VREMEA. ANM: Vineri noapte va ninge în București. Este posibil să fie emis un cod portocaliu – Harta ANM cu zonele vizate de ninsori

Redactor:
Andrei Dumitrescu
VREMEA. Șeful ANM: Vineri noapte va ninge în București. Este posibil să fie emis cod portocaliu de vânt

VREMEA. Președintele ANM a spus că, la nivel european, au fost emise coduri roșii în țări precum Italia, Serbia, Croația, Muntenegru, unde se așteaptă cantități mari de precipitații, asociate cu vânt.

„În România, deocamdată este emis cod galben, care înseamnă viscol la munte. Vineri după-amiază sau vineri noapte este posibil să ningă inclusiv în București, în timp ce vântul va atinge viteze de aproximativ 50, 60 de kilometri la oră. Ne așteptăm ca acolo unde viteza vântului va ajunge la 70 de kilomtri pe oră și va ninge să emitem niște coduri portocalii, pe perioade limitate, urmând ca la expirarea atenționării cod galben la nivel național să nu mai emitem niciun cod”, a afirmat Ion Sandu.

El a precizat, în cadrul videoconferinței, că vremea rea va persista până sâmbătă după-amiază.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben valabilă de joi până sâmbătă după-amiază, în aproape toată țara fiind anunțate ninsori, precipitații mixte și vânt care va depăși la rafală 70 de kilometri pe oră și va viscoli zăpada. În urma emiterii acestui cod, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a convocat o videoconferință cu prefecții, joi, pentru a discuta măsurile care trebuie luate.

Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, de joi, ora 13.00, până vineri, ora 16.00, vor fi precipitații importante cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în 24 de județe – Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Hunedoara, Maramureș, Prahova, Timiș, Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Dolj, Harghita, Mureș, Sibiu, Vâlcea, Bacău, Buzău, Covasna, Gorj, Mehedinți, Neamț, Suceava și Vrancea.

„În intervalul menționat, vor cădea precipitații în cea mai mare parte a țării. În zona montană și în regiunile sud-vestice vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantitățile de precipitații vor depăși local 15 – 20 l/mp și izolat 30 – 35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei și al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăși la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea”, se arată în atenționarea ANM.

Avertizarea cod galben se va extinde, de vineri, ora 16.00, până sâmbătă, la aceeași oră, în aproape toată, cu excepția județelor Botoșani, Iași, Timiș, Arad, Bihor, Mureș, Sălaj și Satu Mare.

În cele două zile vor cădea precipitații mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul și sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sudul Banatului. De asemenea, în restul teritoriului precipitațiile vor fi mixte.

„Cantitățile de precipitații vor depăși local 15 – 20 l/mp și izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice și centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăși 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind și spulberând zăpada”, potrivit avertizării ANM.

Inchide