88 de zboruri RYANAIR spre și dinspre un mare aeroport european, anulate. MAE recomandă românilor să se informeze înainte de a pleca spre aeroport

Publicat: 14 08. 2023, 09:39
Ryanair

Numai puțin de 88 de zboruri programate către sau dinspre aeroportul Charleroi, cunoscut și sub numele de Bruxelles Sud, au fost anulate pentru zilele de luni și marți, din cauza unei greve de 48 de ore declanșate de piloții belgieni ai companiei aeriene.

Anunțul privind anularea a peste un sfert din cele 340 de zboruri Ryanair planificate pentru a decola sau a ateriza la Charleroi a fost publicat pe site-ul companiei aeriene.

Călătorii cu rezervări pentru aceste zboruri afectate sunt sfătuiți să evite deplasarea la aeroport. Piloții belgieni ai Ryanair au recurs deja la grevă de două ori în acest sezon estival. Acestea au avut loc în weekendurile de 15 și 16, respectiv 29 și 30 iulie. Greva programată pentru această săptămână va marca prima dată când piloții cursei de linie low-cost aleg să picheteze într-o zi de lucru.

Piloții sunt nemulțumiți de modificările propuse de Ryanair în privința programelor lor de zbor. De asemenea, ei solicită ca salariile să fie readuse la nivelurile dinaintea perioadei pandemice. În 2020, piloții au acceptat o reducere de 20% a salariilor pentru a sprijini Ryanair să depășească criza generată de pandemie.

Ryanair face apel la piloții săi din Belgia să accepte această înțelegere salarială, care a fost agreată de un număr mare de colegi piloți din restul Europei.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o avertizare călătorilor, recomandând cetățenilor români care au planificate călătorii cu avionul spre sau dinspre Belgia să urmărească cu atenție pagina web a aeroportului Charleroi și/sau a companiei Ryanair pentru a verifica dacă zborurile lor au fost afectate.

De asemenea, MAE a pus la dispoziția cetățenilor români numerele de telefon ale Ambasadei României din Bruxelles, pentru a solicita asistență consulară în caz de necesitate: +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35. Aceste apeluri vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și vor fi preluate de operatorii Call Center în regim de permanență