Accident grav în Caraș-Severin. Un tânăr de 18 ani a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de un zid de beton
Un accident deosebit de grav a avut loc în localitatea Cornereva din județul Caraș-Severin. Un autoturism a ieșit de pe șosea și s-a izbit frontal de un zid din beton.
Un tânăr de 18 ani, aflat pe scaunul din dreapta-față, și-a pierdut viața. Șoferul, în vârstă de 29 de ani, și un alt pasager, de 17 ani, au fost răniți și transportați la spital. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 28 august 2020, în jurul orei 05:00, pe DJ 608, pe raza localității Cornereva.
Ce spune Poliția
”La data de 28 august 2026, în jurul orei 05:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Băile Herculane au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 608, pe raza localităţii Cornereva, în care a fost implicat un singur autoturism. Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 29 de ani conducea un autoturism pe DJ 608, la kilometrul 19, din direcţia Cornereva către Rusca, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un zid din beton. În urma accidentului, pasagerul aflat pe locul din dreapta-faţă, un băiat în vârstă de 18 ani, a decedat”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Poliția încearcă să afle cum s-a produs tragedia
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Anchetatorii urmează să determine cauza pentru care autoturismul a părăsit partea carosabilă și a ajuns să se izbească frontal de zidul de beton. Cercetările sunt în desfășurare.