Adrian Câciu laudă performanțele succesorului său, Marcel Boloș, la Ministerul Finanțelor: „Foarte bun, dar ar trebui să fie mai asumat”

Publicat: 04 01. 2024, 08:18
Adrian Câciu / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)

Fostul ministru al Finanțelor Publice, Adrian Câciu, și-a exprimat, miercuri, la Digi 24, aprecierea sa față de succesorul său în funcție, Marcel Boloș, după rocadă guvernamentală din anul trecut. Câciu a caracterizat performanțele lui Boloș drept „foarte bune”, dar a sugerat că ar fi benefic ca acesta să-și asume mai mult responsabilitate.

„Este foarte bun. Foarte bun. Ar trebui să fie mai asumat”, a declarat Adrian Câciu, exprimându-și opinia cu privire la prestația lui Marcel Boloș în calitate de ministru al Finanțelor Publice.

În ceea ce privește bugetul de stat pentru anul curent, fostul ministru social-democrat a considerat că este un buget „bun și provocator”. Câciu a subliniat că atât el, cât și Boloș, au contribuit la construirea unor bugete solide, chiar dacă au fost criticați pentru asta.

„Am construit un buget bun și provocator, deși a fost criticat. M-aș întreba ce ar spune cei care au afirmat că veniturile în România au fost supraestimate, dacă s-ar compara cu situația din Spania, Italia, Danemarca, Cehia, Polonia. Toate aceste țări și-au depășit deficitele. Contextul față de prognozele inițiale s-a schimbat foarte mult (…). Mai mult decât atât, lumea poate uită, am avut o grevă a profesorilor în iunie, cheltuielile generate de acea avalanşă de presiuni sociale sunt aproape de 0,7% din PIB, care au apăsat pe deficit, de asta deficitul nu se închide rezonabil”, a adăugat Câciu.

Marcel Boloș anunță un bilanț pozitiv pentru anul 2023 la Ministerul Finanțelor

Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a făcut publice rezultatele execuției bugetare pentru anul 2023, declarând că, deși cifrele nu au atins toate obiectivele dorite, situația este una destul de favorabilă. Într-o conferință de presă desfășurată sâmbătă, 30 decembrie 2023 Boloș a dat verdictul – este „un sfârșit de an bun” și a subliniat premisele favorabile pentru continuarea investițiilor din fonduri europene în 2024.

„Azi noapte, la ora 2:00, am terminat ultimele calcule privind stadiul execuției bugetare și datele preliminare financiare pentru anul 2023. Datele arată destul de bine, sigur, nu așa cum le-am fi dorit, dar este un sfârșit de an bun pentru țara noastră și premisele pentru ca investițiile din fonduri europene, foarte importante în România, să poată continua și în anul 2024”, a afirmat Marcel Boloș.

Ministrul Finanțelor a adus în discuție și premierele înregistrate în activitatea ministerului și a instituțiilor subordonate. A menționat că, în anul 2023, Direcția de mari contribuabili a reușit să-și îndeplinească planul lunar la venituri în luna decembrie, marcând astfel o performanță notabilă.

„În anul 2023, am avut această problemă aproape lunar, Direcţia de mari contribuabili nu şi-a realizat planul la venituri, să ştiţi că este luna decembrie, pentru prima dată când îşi realizează planul: 16 miliarde de lei planificați, 16 miliarde de lei realizați. Good job!”, a adăugat Boloș.