Bărbat din Giurgiu, căutat pentru UCIDEREA soției, a fost prins de polițiști. Acesta a înjunghiat-o pe femeie în propria lor locuință
Oamenii legii au reținut un bărbat, suspectat că și-ar fi ucis soția, după ce a înjunghiat-o mortal în propria lor locuință, din Giurgiu, Mihăilești, luni 22 septembrie. Crima a avut loc în urma unui conflict conjugal. Ulterior, bărbatul a fugit de la locul crimei.
Un bărbat a anunțat Poliția, luni 22 septembrie, referitor la faptul că o femeie a fost înjunghiată de către soțul acesteia. În urma cercetărilor, a reieșit că suspectul, în vârstă de 46 de ani a înjunghiat-o în piept pe soția sa, 41 de ani. La locul crimei a ajuns un echipaj medical care a făcut manevre de resuscitare asupra victimei, însă eforturile medicilor au fost zadarnice și s-a constatat decesul.
„La data de 22 septembrie a.c., ora 12.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Mihăileşti au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost lovită cu un obiect tăietor-înţepător de către soţul său. Din primele cercetări, a reieşit că un bărbat de 46 de ani, din oraşul Mihăileşti, judeţul Giurgiu, în timp ce se afla la locuinţa sa, situată pe strada Dealului, pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit-o cu un obiect tăietor-înţepător, la nivelul pieptului, pe soţia sa, în vârstă de 41 de ani, din aceeaşi localitate”, informează Poliţia Judeţeană Giurgiu.
Suspectul crimei a fugit imediat după ce și-ar fi înjunghiat mortal soția. Poliţiştii au instituit filtre în trafic și au reușit să îl prindă.
Cercetările în acest caz continuă, dosarul penal deschis vizând infracţiunea de omor.
Ancheta se derulează sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribun