CCR a amânat mai multe sesizări de neconstituţionalitate. Printre acestea se află şi aceea a USR şi PNL pe numirile de la Camera Deputaţilor
Curtea Constituțională a României (CCR) a dezbătut în ședința de plen din 21 octombrie 2026 Dosarul nr. 5444L2/2026, având ca obiect sesizarea de neconstituționalitate formulată de grupurile parlamentare PNL și USR împotriva dispozițiilor Hotărârii Camerei Deputaților nr. 46/2026 privind alegerea conducerii Camerei.
Curtea Constituțională a amânat cauza pentru data de 22 octombrie 2026 cauza celor de la USR şi PNL.
De asemenea, CCR a amânat pentru data de 18 noiembrie 2026 obiecția de neconstituționalitate a Legii privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, obiecție formulată de Președintele României.
„Legea are ca obiect de reglementare instituirea unei interdicții, până la data de 31 decembrie 2027, privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută”.
O altă sesizare amânată tot pentru 18 noiembrie este şi aceea referitoare obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, obiecție formulată de Președintele României.