Ce a pățit un TURIST care a plonjat în Fontana di Trevi, celebrul obiectiv turistic din Italia
Un turist neozeelandez în vârstă de 30 de ani, care locuieşte la Londra, a plonjat – sâmbătă seară – în Fontana di Trevi din Roma, celebrul obiectiv turistic italian, potrivit Agerpres.
Bărbatul a fost oprit iniţial de Poliţia italiană împreună cu doi însoţitori, însă a reuşit să se elibereze şi să se arunce în apa celebrei fântâni din care Anita Ekberg îl striga pe Marcello Mastroianni într-o scenă a filmului „La Dolce Vita”, de Federico Fellini.
În aceeaşi fântână, turiştii obişnuiesc să arunce monede, întrucât, potrivit unei credinţe populare, acest gest îi asigură de faptul că se vor întoarce în „Cetatea Eternă”.
În urma gestului său, autorităţile italiene i-au interzis turistului neozeelandez să revină la Roma și l-au amendat cu suma de 500 de euro.
Sursa foto: Profimedia