Cu cât se vinde în 2022 un Nokia 3310. Cât costă pe OLX

Publicat: 18 02. 2022, 20:45

Deși epoca lui de glorie a apus de mulți ani, se pare că celebrul telefon mobil Nokia 3310 suscită în continuare interesul românilor.

Cu toate că dispozitivul este de multă vreme depășit din punct de vedere tehnic, nostalgicii sunt încă interesați să dețină un astfel de telefon.

Astfel, deși este destul de greu de găsit în prezent un model funcțional de vânzare, un utilizator al platformei de vânzări online OLX scoate la vânzare un astfel de telefon, despre care spune că este funcțional și extrem de puțin folosit.

Cât costă un Nokia 3310

Deși se poate spune că este vorba despre un telefon de „colecție”, prețul dispozitivului nu este deloc unul ridicat.

Astfel, utilizatorul de pe OLX cere doar 120 de lei pentru acesta.

„Telefon Nokia 3310 perfect funcțional. Am și SIM în el, nefolosit, încărcător, stare foarte bună”, se arată în anunțul privind vânzarea dispozitivului.

Sursa foto: OLX

Pe aceeași platformă, telefonul poate fi găsit chiar și mai ieftin, începând de la 60 de lei.

Modelul a fost lansat în anul 2000

Potrivit go4it.ro, Nokia 3310, unul dintre cele mai cunoscute modele de telefon mobil de la începutul secolului XXI, a fost lansat pe 1 septembrie 2000.

Acesta a fost produs în fabricile Nokia din Finlanda și Ungaria, iar pe lângă faptul că era extrem de rezistent, caracteristică pentru care a rămas în istorie și a devenit subiectul multor glume pe internet, telefonul venea și cu o serie de inovații pentru acea vreme. În agenda telefonului puteau fi salvate 100 de contacte. Mai mult, utilizatorii puteau accesa site-uri WAP și seta un screensaver, caracteristici care astăzi par banale, dar care, pentru acea vreme, erau o adevărată inovație.

Telefonul era livrat cu patru jocuri preinstalate: Pairs II, Space Impact, Bantumi și Snake II. Ultimul a devenit un succes instant, fiind unul dintre cele mai populare jocuri pentru telefon din istorie.

Nokia a vândut peste 126 de milioane de unități 3310.

Pentru cei care doresc o versiune mai modernă a telefonului, compania finlandeză HMD Global a lansat o nouă versiune de Nokia 3310 în 2017.