Somn imens, capturat dintr-un lac din Craiova. “Când foamea e mare, ce mai contează natura și frumusețea?” / FOTO + VIDEO

Publicat: 24 03. 2021, 12:08
Actualizat: 24 03. 2021, 13:26

Doi bărbați au reușit o captură pe care, cu siguranță, nu o vor uita niciodată. Aceștia au reușit să scoată dintr-un lac aflat într-un parc din Craiova un soms imens, care, cu siguranță, le va asigura masa pentru următoarele zile.

Un cetățean aflat întâmplător în zonă a filmat totul. Somnul este tras din apă, după care cei doi bărbați se chinuie să-l aducă pe uscat. Ulterior reușesc, însă nu-l pot ridica peste o balustradă. În ajutorul lor apar alți doi cetățeni, iar peștele ajunge, într-un final, să se zbată pe asflat, unde își dă și ultima suflare.

Imaginile au fost postat de cel care a realizat filmarea pe un grup de Facebook, denumit WOW Craiova. Lângă filmare, cetățeanul a scris și un scurt mesaj: “Azi, la o baltă din Craiova. Păcat de frumusețea lui. Dar când foamea e mare… ce mai contează natura și frumusețea?

Somn imens, capturat dintr-un lac din Craiova. Poate ajunge și la 150 de kilograme

Somnul este o specie de pește răpitor de talie mare din familia Siluridae. El este răspândit mai ales în Europa Centrală și Europa de Est, dar și în Asia de Vest putând fi întâlnit și în Afganistan sau Kazahstan. Somnul trăiește frecvent în bălți, lacuri, pe cursul inferior al fluviilor mai mari, ca și la gura lor de vărsare în Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Caspică. Peștele preferă locurile adânci cu mâl și ape tulburi.

Somnul are un corp lung, cu un cap turtit dorso-ventral. Are o gură largă, care are pe laturi două mustăți lungi, sub gură fiind mustăți scurte. Corpul se termină fără o înotătoare codală propriu-zisă. În medie somnul are o lungime de 2 m, putând însă atinge o lungime de 3 m și o greutate de 150 kg. Culoarea corpului este albăstruie negricioasă sau verzuie măslinie pe spate, iar abdomenul este de o culoare mai deschisă.