Daniel şi Ştefan, cei doi frați români care s-au înecat în Italia, au fost ÎNMORMÂNTAȚI. „Unde te duci, copilul meu? Aşteaptă-mă şi pe mine”

Publicat: 14 07. 2023, 23:28
Actualizat: 14 07. 2023, 23:33
Daniel și Ștefan, cei doi frați români care au murit înecaţi în Italia, au fost înmormântați

Daniel și Ștefan, cei doi frați români – de 6 şi 7 ani – care au murit înecaţi în Italia, au fost înmormântați în sicrie albe.

Slujba religioasă a început cu o întârziere, după ce una din surorile lor a început să plângă la vederea sicrielor.

La rândul său, mamei i s-a făcut rău şi a fost la un pas de leşin, informează Antena 3. Ea a fost sprijinită de apropiaţi şi condusă în catedrala Manfredonia, din regiunea Puglia, unde se ţinea slujba de pomenire pentru cei doi copii ai săi.

Aşezaţi unul lângă altul, în sicrie albe, şi cu fotografiile lor alături, cei doi fraţi au primit binecuvântarea finală, înainte de a fi conduşi spre locul de veci.

Un moment emoționant a fost la ieşirea din biserică, când mama a început să îşi jelească cei doi copii.

„Sufletul meu, nu mă lăsa. Ai spus că nu o să mă laşi niciodată. M-ai lăsat sufletul meu” sau „Unde te duci, copilul meu? Aşteaptă-mă şi pe mine”, a strigat femeia.

Acum, proprietarul terenului din zona rurală Manfredonia, unde se afla bazinul în care s-au înecat cei doi frați, este cercetat de Parchetul din Foggia sub acuzația de omor din culpă, potrivit RaiNews.it.

Procurorii îl acuză că „nu ar fi supravegheat starea proprietății și împrejmuirea adecvată a bazinului”.

În jurul lacului de acumulare este un gard, dar acesta e stricat, iar cei doi frați ar fi trecut printr-o deschizătură a acestuia pentru a face baie, conform reconstituirii.

FOTO – rainews.it