De ce peste 15.000 de copii NU au primit voucherele pentru educație. Explicațiile ministrului Marcel Boloș

Publicat: 14 03. 2023, 14:49

Mai bine de 15.000 de elevi nu au beneficiat încă de voucherele pentru educație oferite de statul român. Prezent în Parlament, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a explicat cum s-a ajuns în situația asta.

Potrivit lui Boloș, mecanismul „moştenit” de distribuire a tichetelor pentru educație este unul greoi.

Ca atare, ministrul susține că se va apela, în paralel, la bazele de date privind documentele de venituri, pentru „a nu mai pune oamenii pe drumuri”.

Ce promisiune face Marcel Boloș

Noi avem un mecanism cu Inspectoratele şcolare foarte greoi, pe care l-am moştenit şi pe care intenţionăm să îl schimbăm în totalitate, pentru că aţi văzut ce repede a mers la voucherul pentru energie sau la voucherele pentru alimente, în care nu a trebuit să purtăm oamenii pe drumuri să-şi aducă adeverinţe de venit, ci prin simpla interogare a bazelor de date am reuşit să dăm aceste carduri şi vouchere”, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

„Mecanismul pe care îl vom derula în paralel va fi şi de interogare a acestor baze de date, pentru că se pare că vechile mecanisme nu dau întotdeauna rezultatele dorite. Conform ordonanţei, aveam această obligaţie să solicităm Inspectoratelor şcolare documentele de venit, însă se pare că n-am reuşit îndeaproape” – Marcel Boloş

În context, ministrul susține că luni seară a avut loc o discuţie privind interogarea bazelor de date pentru distribuirea acestor vouchere. „Situaţia se va rezolva”, a dat asigurări șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Tichetele pentru educație sunt în valoare de 500 de lei și de ele beneficiază elevii care provin din familii cu venituri mici.