DOLIU în lumea artei! A murit sculptorul Vlad Ciobanu, curatorul taberei de sculptură Brâncușiana

Publicat: 21 01. 2024, 18:47

Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“ transmite condoleanțe după ce Vlad Ciobanu, unul dintre cei mai apreciați sculptori români care a organizat timp de mai mulți ani tabăra de sculptură „Brâncușiana“ de la Târgu Jiu, s-a stins din viață.

„În această dimineață ninge cu lacrimi! Ninge cu amintirile colegului și prietenului Vlad Ciobanu! Îți mulțumesc pentru prietenia ta, dragă Vlad! Îți mulțumesc pentru implicarea ta timp de peste 20 de ani, aici, la Târgu Jiu din dragoste pentru Brancuși! Bunul Dumnezeu să te ocrotească în împărăția Lui!“, a transmis artistul plastic gorjean Mihai Țopescu.

Și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“ a transmis un mesaj de condoleanțe.

„Cu imensă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a marelui artist Vlad Ciobanu. Rememorăm moștenirea sa artistică impresionantă, care va continua să lumineze și să inspire generații de-a lungul timpului. Drum lin către eternitate, maestru Ciobanu“, transmite instituția.

Vlad Ciobanu s-a născut pe data de 11 aprilie 1948 în localitatea Pungești, județul Vaslui. A absolvit Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Din anul 1990, a predat la Universitatea Națională de Arte București, notează adevărul.ro

„Sunt un artist care încă se caută pe sine în tot ce creează”

De-a lungul timpului a primit numeroase premii: 1985 Premiul Concursului pentru Desen şi Sculptură „Amici del Pomero”, Milano, Italia; 1999 Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru Artă Ambientală; 1999 Medalia de aur „Dantesca”, Ravenna, Italia; 2005 Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru Sculptură, precizează UAP.

În municipiul Târgu Jiu, Vlad Ciobanu a realizat bustul lui Ioan C. Popilian, polițistul erou de la lupta de la Podul Jiului, care se află lângă podul istoric aflat în Parcul Central.

Vlad Ciobanu a fost vicepreşedinte al Consiliului Ştiinţific al Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”.

„Sunt mulţumit de nivelul de căutare. De rezultate, însă, … încă nu şi sper să nu fiu niciodată. Sunt un artist care încă se caută pe sine în tot ce creează. Încerc să înţeleg ce trebuie să fac şi semnele lumii. Sunt mai degrabă un semn de întrebare decât un răspuns“, spunea Vlad Ciobanu într-un interviu pentru TVR Cultural.

Sursa foto: Centru de Documentare C. Brâncuși