După Germania și Franța, România îl convoacă pe Ambasadorul Rusiei la București la sediul MAE, pentru explicații legate de incidentele cu drone din Leipzig

Publicat: 02 09. 2026, 17:16
Actualizat: 02 09. 2026, 18:20

După Germania și Franța, România îl convoacă pe Ambasadorul Rusiei la București la sediul MAE, pentru explicații legate de incidentele cu drone din Leipzig, a anunțat Oana Țoiu, ministrul demis al Afacerilor Externe.

„În urma concluziei autorităților germane potrivit căreia Rusia poartă responsabilitatea pentru atacul cu drone de la Aeroportul Leipzig/Halle, acționăm în mod colectiv și ferm, în calitate de state membre ale Uniunii Europene și aliați NATO.

România își exprimă deplina solidaritate cu Germania și cu celelalte state europene care s-au confruntat cu activități hibride, ingerințe sau provocări rusești nesăbuite și persistente. România se numără printre aceste țări.

Aceste acțiuni nu vor rămâne fără răspuns.

Am decis convocarea ambasadorului Federației Ruse la București la sediul Ministerului Afacerilor Externe al României.

Mesajul nostru este clar: nu vom tolera acțiunile hibride ale Rusiei și vom răspunde uniți. Nu va exista impunitate.

Descurajarea presupune atât pregătire, cât și disponibilitatea de a impune agresorului un cost real”, a scris Oana Țoiu pe X.

Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, aflat în Irlanda pentru o întâlnire cu omologii săi din UE, a anunțat, de asemenea, că l-a convocat pe ambasadorul rus la Paris.

Relațiile dintre Germania și Federația Rusă continuă să se deterioreze

Ministrul german de Externe, Johann Wadephul,  transmite că Rusia a escaladat, iar acum este nevoită să suporte consecințele. Acesta a mai transmis că Germania trebuie să închidă Consulatul General al Rusiei din Bonn, precum și Casa Rusă din Berlin, înființată ca institut cultural. Johann Wadepuhl a mai adăugat că, de acum, controalele la intrarea în țară pentru cetățenii ruși vor fi înăsprite, relatează publicația germană Die Zeit.

„Este o reacție necesară și pe măsură”, a mai transmis ministrul german de Externe.

Într-o inervenție televizată, Wadephul a afirmat că Germania trebuie să răspundă acțiunilor derulate de  Federația Rusă în Germania și subliniază că presupusa tentativă de atentat de pe aeroportul din Lepzig ar fi putut cauza prăbușirea avionului lovit și moartea pasagerilor.

În încheiere, ministrul german de Externe a anunțat că Germania rămâne deschise dialogului cu Rusia și este dispusă să îmbunătățească relațiie cu Moscova, însă declară că Rusia este cea care trebuie să facă primul pas.

În scandalul diplomatic a intervenit și ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, care afirmă că ancheta efectuată ar demonstra implicarea Federației Ruse în incidentul de pe aeroportul din Leipzig.

„În ansamblu, anchetele poliției, modul de operare și informațiile serviciilor de informații demonstrează responsabilitatea Rusiei în tentativa de atentat de la aeroportul din Leipzig”, a declarat marți ministrul german de Interne, potrivit BFM.

Moscova a respins acuzațiile și a convocat reprezentanța diplomatică a Germaniei, după ce ambasadorul rus fusese chemat la Ministerul german de Externe. Rusia consideră măsurile Germaniei o escaladare fără precedent a relațiilor bilaterale și avertizează că vor exista consecințe.

Aflat într-o vizită oficială în Țările de Jos, Emmanuel Macron a transmis că Rusia poartă un război împotriva Europei.

„Este foarte clar că, încă o dată, este vorba despre o ingerință”, a spus Macron, care a invocat un „război hibrid pe care, Rusia îl duce împotriva noastră”. Macron și-a exprimat opinia și pe plaatforma X, unde a scris că Europa trebuie să rămână unită pentru a contracara amenințările rusești, însă nu înainte de a reitera „misiunea” Europei de a sprijini Ucraina. „În fața acestei escaladări, trebuie să fim uniți, hotărâți și să ne consolidăm sprijinul pentru Ucraina. Franța va continua să își asume pe deplin rolul său”, a scris Macron pe X.