Economia României, sub presiune. Datoria externă a depășit 230 de miliarde de euro. Ce se întâmplă cu investițiile străine
În cursul zilei de miercuri, 15 iulie 2026, BNR a anunțat o ușoară îmbunătățire a deficitului de cont curent în primele 5 luni din 2026. În schimb, investițiile străine directe au scăzut puternic. Totodată, datoria externă a României a continuat să crească, ajungând la 230 de miliarde de euro.
Datele BNR arată că deficitul de cont curent a scăzut la 11,425 miliarde de euro în primele 5 luni din 2026. Față de aceeași perioadă a anului trecut, reducerea este de aproximativ 650 de milioane de euro. Astfel, dezechilibrul din relațiile economice externe s-a diminuat ușor. De altfel, Banca Națională a României arată că reducerea deficitului a fost determinată în principal de scăderea deficitului comercial și de diminuarea deficitului veniturilor secundare. Aceste evoluții au contribuit la îmbunătățirea balanței externe.
„În perioada ianuarie-mai 2026 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 11 425 milioane euro, comparativ cu 12 075 milioane euro în perioada ianuarie-mai 2025.
În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 536 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent similar, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 146 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un deficit mai mic cu 264 milioane euro”, transmite BNR.
Ce se întâmplă cu investițiile străine
Pe de altă parte, în schimb, la capitolul investițiilor străine, România nu are o evoluție favorabilă. Investițiile străine directe au scăzut la 2,195 miliarde de euro în primele 5 luni din 2026, cu aproximativ 25% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025. Evoluția reflectă prudența investitorilor, pe fondul incertitudinilor privind economia și situația fiscală a României.
Datoria externă a României a depășit 230 de miliarde de euro
Instituția mai anunță că datoria externă a României a crescut cu 2,45 miliarde de euro în primele 5 luni din 2026. A ajuns la 230,9 miliarde de euro. Cea mai mare parte este reprezentată de datoria pe termen lung, iar aproape 47 de miliarde de euro sunt datorii pe termen scurt. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a scăzut la 15,5%, ceea ce indică un efort mai redus pentru plata ratelor și dobânzilor. În același timp, rezervele valutare continuă să acopere aproximativ 6 luni de importuri, la același nivel ca la finalul anului trecut.
„Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,5 la sută în perioada ianuarie-mai 2026, comparativ cu 18,4 la sută în anul 2025. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 mai 2026 a fost de 6,0 luni, nivel similar cu cel de la 31 decembrie 2025.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2026 a fost de 102,4 la sută, comparativ cu 104,4 la sută la 31 decembrie 2025”, arată BNR.
Sursă foto: Shutterstock – imagini care au rol ilustrativ, BNR