Când ar putea fi deschis DRUMUL OSIEI, care leagă Militari Residence de Bulevardul Iuliu Maniu. Care este stadiul lucrărilor

Publicat: 14 04. 2024, 08:00

Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au explicat pentru Gândul în ce stadiu sunt lucrările la Drumul Osiei – arteră care leagă cartierul Militari Residence de Bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6. O parte din drumul Osiei a fost închis în luna februarie pentru modernizare – măsura care a dus la devierea traficului în zonă. Când s-ar putea deschide această arteră.

Potrivit reprezentanților Primăriei Sectorului 6, în prezent, la Drumul Osiei se lucrează la următoarele puncte:

  • se lucrează pe partea stânga a proiectului, la introducerea tuburilor pentru cabluri și realizarea căminelor de vizitare;
  • se lucrează și la sistemul de semaforizare;
  • se montează stâlpii pe partea dreaptă;
  • se montează borduri la trotuare și se așterne balast;
  • se montează apoi pavaj;
  • se execută lucrări de demolare beton, săpătură, așternere strat de balast și montare gură de scurgere.

Teoretic, drumul se va deschide după Paște, asta în cazul în care nu apar situații neprevăzute.

Potrivit primăriei, „reabilitarea sistemului rutier Drumul Osiei tronson 2 constă în rectificări ale traseului în plan și profil longitudinal, rectificări ale pantelor transversale, refacerea fundației drumului, montarea bordurilor, rezolvarea problemei scurgerii apelor, refacerea suprafețelor carosabile și pietonale, ridicarea la cota proiectata a carosabilului a tuturor capacelor de utilități și a gurilor de scurgere, etc.”

Tronsonul 2 din Drumul Osiei va costa 1,6 milioane de lei

Valoarea totală a lucrărilor aferente Drumului Osiei –Tronson 2 este de peste 1,6 milioane de lei, cu tot cu TVA.

Pistele de biciclete se vor realiza la marginea părții carosabile și vor avea structura rutieră similară părții carosabile.

Primul tronson, de 600 de metri, a fost finalizat în toamna anului trecut. Lucrarea a costat 7,3 milioane de lei cu TVA. Două treimi din costul proiectului sunt asigurate prin programul guvernamental Anghel Saligny.

Liniile STB 178 și 138, modificate

Din cauza lucrărilor la Drumul Osiei, Societatea de Transport București (STB) a modificat mai multe linii.

Linia 138 funcționează pe un traseu scurtat între terminalele „Dedeman Ghencea” și „Complex Comercial Militari”, astfel:

  • Pe sensul spre „Complex Comercial Militari”: terminal „Dedeman Ghencea”, Str. Brașov, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Romancierilor, Bd. Timișoara, Str. Moinești, Bd. Iuliu Maniu, terminal „Complex Comercial Militari”;
  • Pe sensul spre „Dedeman Ghencea”: terminal „Complex Comercial Militari”, Bd. Iuliu Maniu, Str. Moinești, Bd. Timișoara, Str. Romancierilor, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Brașov, terminal „Dedeman Ghencea”.

Linia 178 funcționează pe un traseu scurtat între terminalul „Master” și stația „Sala Palatului”, astfel:

  • Pe sensul spre „Sala Palatului”: terminal „Master”, Bd. Iuliu Maniu, Str. Apusului, Bd. Uverturii, Șos. Virtuții, Calea Crângași, Calea Giulești, Șos. Orhideelor, Bd. Dinicu Golescu, Str. Berzei, Str. Știrbei Vodă, Str. Ion Câmpineanu, stația „Sala Palatului”;
  • Pe sensul spre „Master”: stația „Sala Palatului”, Intrarea Victor Eftimiu, Str. Ion Brezoianu, Str. Valter Mărăcineanu, Str. Ion Câmpineanu, Str. Luterană, Str. General Constantin Budișteanu, Calea Griviței, Str. Mircea Vulcănescu, Bd. Dinicu Golescu, Șos. Orhideelor, Calea Giulești, Podul Grant, Calea Crângași, Șos. Virtuții, Bd. Uverturii, Str. Apusului, Bd. Iuliu Maniu, terminal „Master”.

Ce autobuz ajunge în Militari Residence

Linia urbană 278 a devenit linie metropolitană și va funcționa cu indicativul 478 pe un traseu circular, cuprins între terminalul „Cartier Militari” și stația „Bd. Preciziei”, astfel:

  • Pe sensul spre „Bd. Preciziei”: terminal „Cartier Militari”, Str. Tineretului, Drumul Ciorogârla, Drumul Osiei, Bd. Iuliu Maniu, Str. Valea Cascadelor, Str. Preciziei, cu întoarcere în Autobaza Militari, apoi pe Str. Preciziei, Str. Valea Cascadelor, stația „Bd. Preciziei”;
  • Pe sensul spre „Cartierul Militari”: stația „Bd. Preciziei”, Str. Valea Cascadelor, Bd. Iuliu Maniu, Str. Apusului, Bd. Uverturii, Str. 1 Decembrie 1918 (Chiajna), Bd. Alexandru Ioan Cuza, DJ601A, Str. Rezervelor, Str. Apeductului, Str. Tineretului, terminal „Cartier Militari”.

CITIȚI ȘI:

Șeful CNAIR, Cristian Pistol: Peste 60% din Lotul 3 din A0 SUD e gata!

EXCLUSIV | Nicușor Dan, acuzat că betonează Podul Grant când afară e ger: „Așa vor apărea probleme de structură” / PMB: „Nu facem astfel de lucrări”