VIDEO | Gabriela Firea: Vrem să extindem la nivel național programul FIV 1 și FIV 2 – o șansă pentru cuplurile infertile. Sunt ferm convinsă că promisiunea va fi respectată

Publicat: 23 12. 2021, 21:51
Actualizat: 23 12. 2021, 22:15

This browser does not support the video element.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat, joi, la Antena 3, că programul de sprijinire a cuplurilor infertile va fi extins la nivel național, statul urmând să acorde integral contravaloarea procedurii de fertilizare in vitro pentru cuplurile care solicită acest ajutor. Ea a precizat că este „ferm convinsă” că promisiunea va fi respectată, mai ales că este o asumare politică.

„Sunt proiecte pe care le-am aplicat în București, la vremea când eram primar general, sprijinul financiar pentru femeia însărcinată, sprijinul financiar la nașterea unui copil și un proiect de suflet în urma căruia s-au aproape 600 de copii în București, FIV 1 și FIV 2 – o șansă pentru cuplurile infertile prin care primăria Capitalei acorda 3.600 de euro, însemnând întregul tratament pentru fertilizarea in vitro la o clinică de stat sau privată, la alegerea pacientei și care nu limita pacienta la accesarea acestui program de mai multe ori. Acest proiect vrem să se extindă la toată țara”, a declarat Gabriela Firea.

Ministrul a precizat că joi a depus la Parlament un amendament pentru acest proiect. De asemenea, Firea a subliniat că procedura de depunere a dosarelor va fi foarte simplă – în format digital.

„Îmi doresc cât mai rapid să se întâmple. Chiar azi (joi n.r) la Parlament a fost un amendament depus și noi avem un lucru la minister acest proiect pentru că a fost deja aplicat în Capitală și avem toate pârghiile.

A fost extrem de simplu de accesat acel program în Capitală. Nu exista procedura de depunere de dosare, am folosit foarte mult procedura digitalizării, astfel încât pacientul nu pierdea timpul”, a afirmat ministrul.

Întrebată, cum îi va convinge pe colegii din coaliția de guvernare să finanțeze acest program, Firea a răspuns: „Cred că îi vom convinge și am garanția că acest proiect care a funcționat atât de bine în București poate fi extins în țară. Noi îl vom depune pe tapet la începutul anului viitor. Sunt ferm convinsă că promisiunea va fi respectată pentru că este și o decizie politică, până la urmă.