Imagini ȘOCANTE în Alba Iulia. O fată de 12 ani a bătut şi agresat verbal o adolescentă de 16 ani

Publicat: 02 05. 2025, 13:01
Actualizat: 02 05. 2025, 13:02

O fată de 12 ani a bătut şi agresat verbal o adolescentă de 16 ani. Altercația a avut loc pe o stradă din municipiul Alba Iulia, între hohotele de râs ale unei tinere care filma scena.

Incidentul a avut loc pe 28 aprilie. Momentul agresiunii a fost filmat de o altă fată, care se amuză, iar în apropiere se află şi un băiat care asistă nepăsător. În video se observă cum agresoarea o lovește pe fată cu palmele, picioarele și genunchii, în timp ce victima încearcă să reziste. Mai mult decât atât, victima este amenințată.

„Dacă mergi la Poliție, o să te bat”, spune agresoarea.

În urma apariției imaginilor pe rețelele de socializare, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

„Din primele verificări efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, la data de 28 aprilie 2025, în jurul orei 16.00, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Alba Iulia, o tânără de 16 ani, din Alba Iulia, ar fi fost agresată fizic de către o minoră de 12 ani, din Alba Iulia. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe” a transmis IPJ Alba.

Reprezentanții IPJ ALba au subliniat că astfel de acte de violență nu vor fi tolerate și că victimele trebuie să raporteze imediat situațiile pentru a primi sprijin și protecție.

CITEȘTE ȘI:

O comisie venită de la Strasbourg a măsurat cu ruleta CELULELE în care stau criminalii Passaris și Gheorghe Dincă. Ce vor să afle oficialii UE

Florian Coldea, prima reacție după fotografiile postate de Lasconi: „O încercare disperată, nu am realizat nicio întâlnire cu vreunul dintre candidați”

Nicușor Dan a depus plângere penală la DIICOT împotriva Elenei Lasconi. Candidata USR, acuzată de trei infracțiuni

Cum au văzut românii CAMPANIA pentru prezidențialele reluate cu 11 candidați. ”Jalnică, oribilă! Trăim vremuri tulburi. Niciunul nu m-a convins”