Incendiu de proporții la un bloc din București. Două persoane au MURIT și 8 au fost rănite, printre care și un copil

Publicat: 13 04. 2024, 18:26
Actualizat: 13 04. 2024, 20:59

This browser does not support the video element.

Un incendiu puternic a izbucnit în Capitală, la un bloc de opt etaje, aflat pe strada Bulevardul 1 Decembrie 1918. Din păcate două persoane au decedat și alte opt au fost rănite printre care și un copil. Pompierii și echipajele SMURD se află la fața locului pentru gestionarea situației.

Update 4:

„Anuntul privind incendiul produs astăzi, la un apartament din bd. 1 Decembrie 1918, a fost preluat de dispecerul ISUBIF la ora 17.22.

Acesta a procedat la alertarea imediata a resurselor, potrivit indexului de caz si a informatiilor primite de la apelant, dupa cum urmeaza:
-3 autospeciale de stingere cu apa si spuma
-1 autospeciala pentru interventie si salvare de la inaltime
-1 descarcerare
-1 SMURD tip B
-1 SMURD tip C (cu medic)

Primele resurse au ajuns la caz la ora 17.34 si au comunicat faptul ca incendiul se manifesta cu flacara deschisa si degajari mari de fum la etajul 7, cu extindere pe fatada cladirii spre etajul 8.

Pe baza informatiilor primite, s-a suplimentat progresiv dispozitivul de interventie cu Detasamentul Special de Salvatori, respectiv alte resurse medicale si pentru stingere.

Operatiunile de stingere s-au realizat cu dispozitiv de interventie la interior, respectiv prin exterior, prin intermediul unei autoscari, amplasata in limitele posibilitatilor avute la dispozitie, si care a refulat apa direct asupra locului de unde se observa degajarea intensa de flacara si fum.

Concomitetent cu operatiunile de stingere au fost realizate echipe de cautare-salvare a victimelor, care au fost extrase in conditii de siguranta si carora li s-a acordat asistenta medicala de catre echipajele SMURD.

Pe durata interventiei nu au fost intampinate dificultati in realizarea operatiunilor de stingere din cauza alimentarii cu apa a autospecialelor. Implicit, nu a fost influentat nici modul de desfasurare a interventiei.

Au fost alertate in total 8 autospeciale de stingere, 8 resurse SMURD (6 SMURD tip B, 2 SMURD tip C – cu medic), 1 autospeciala pentru transport personal si victime multiple, 2 autoscari, descarcerare, Detasamentul Special de Salvatori.

Cu toate eforturile depuse de echipajele de intervenție, in condițiile de manifestare a incendiului (degajari mari de fum, flacara) si a posibilitatilor de amplasare a autospecialelor, 2 persoane au decedat in apartamentul la care s-a produs incendiul, iar alte 5 au fost expuse la fum, fara a necesita transportul la spital.”, a declarat ISU, într-un comunicat.

Update 3: Incendiul a fost stins. Suprafața afectata a fost de aproximativ 60 mp la apartamentul aflat la etajul 7 și a afectat fațada și unitatea de aer condiționat a unui apartament de la etajul 8.

Update 2: Victima care se afla în stop cardio-respirator a murit, bilanțul ridicându-se la două persoane decedate și opt persoane asistate medical, dintre care un copil, transportat la spital cu atac de panică.

Update: Potrivit ultimelor informații, persoana decedată era un bărbat în vârstă de 50 de ani. Trei victime au fost transportate la spital, printre care un copil care a suferit un atac de panică și o femeie e în stop cardio-respirator pentru care se fac manevre de resuscitare

Știre inițială:

Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil de tip P+8, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, municipiul București.

Incendiul se manifesta la etajele 7-8, pe fatada cladirii. Incendiul este localizat.

Echipajele SMURD a acordat primul ajutor calificat unui numar de 10 victime adulte (una dintre ele a decedat) si 1 copil.

Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, 2 autospeciale de descarcerare şi 8 ambulanțe SMURD si 1 autospeciala pentru transport victime multiple.

Misiunea este în dinamică, revenim cu date.