INCENDIU în centrul Capitalei la o clădire veche din Piaţa Romană

Publicat: 17 12. 2024, 16:42
Actualizat: 17 12. 2024, 16:44

Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de 17 decembrie, la subsolul unei clădiri vechi din Capitală, în zona Piața Romană, vizavi de Academia de Studii Economice.

Potrivit primelor informaţii, incendiul ar fi izbucnit într-o clădire situată aproximativ vizavi de clădirea ASE-ului. Ar fi vorba despre o clădire veche, iar incendiul a fost localizat la subsolul clădirii alcătuite din subsol, parter, etaj şi mansardă.

La faţa locului ar fi intervenit prompt mai multe echipaje de pompieri şi ale Poliţiei, dar şi ambulanţe.

O persoană ar fi fost evacuată din zona subsolului şi alte patru persoane ar fi fost evacuate dintr-un coafor care funcţiona în clădire, iar primele informaţii oficiale arată că nu au existat victime, deşi martorii susţin că ar fi existat cel puţin o victimă.

Mai mult, martorii susţin şi că incendiul ar fi luat amploare din cauza faptului că în zona subsolului ar fi fost depozitate mai multe materiale inflamabile.

FOTO: Observatornews.ro