Incendiu la o școală din Neamț. Zeci de elevi și profesori, evacuați de urgență după ce un tablou electric a luat foc
Momente de panică luni dimineață, la o școală din județul Neamț. Zeci de elevi și profesori au fost evacuați de urgență după ce un tablou electric a luat foc.
Un incendiu izbucnit la un tablou electric a provocat degajări de fum în clădire, iar zeci de elevi și cadre didactice au fost nevoiți să iasă din unitatea de învățământ.
Incidentul s-a produs la școala din satul Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț. ”Fumul a provenit de la un incendiu care s-a manifestat la un tablou electric situat la etajul clădirii. Până la sosirea pompierilor s-au autoevacuat 36 de elevi şi trei cadre didactice”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ, scrie news.ro.
36 de elevi și trei profesori au ieșit din școală
Până la sosirea echipajelor de intervenție, 36 de elevi și trei cadre didactice s-au autoevacuat, astfel încât pompierii nu au mai fost nevoiți să îi scoată din clădire. ”Incendiul s-a manifestat la un tablou electric situat la etajul clădirii. Până la sosirea pompierilor s-au autoevacuat 36 de elevi și 3 cadre didactice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.
Nu au fost comunicate informații privind persoane rănite sau intoxicate cu fum. Cursurile în unitatea de învățământ sunt suspendate.
Împrejurările exacte în care a izbucnit incendiul urmează să fie stabilite de specialiști.