Incident pe aeroportul Heathrow, unde două avioane de pasageri s-au ACROȘAT pe pistă. „Am început o investigaţie completă şi amănunţită”

Publicat: 06 04. 2024, 21:43
Actualizat: 06 04. 2024, 21:51
FOTO - Caracter ilustrativ

Un avion al companiei Virgin Atlantic a acroşat o aeronavă de la British Airways, sâmbătă, pe aeroportul Heathrow, au anunţat autorităţile aviatice. În urma incidentului, nu au existat persoane rănite.

Reprezentanții companiei Virgin au declarat că avionul său, un Boeing 787-9, terminase un zbor şi nu avea pasageri la bord atunci când vârful aripii sale a atins un avion staţionar al British Airways în timp ce era remorcat de la un stand din Terminalul 3 al aeroportului.

„Am început o investigaţie completă şi amănunţită, iar echipele noastre de ingineri efectuează verificări de întreţinere a aeronavei, care pentru moment a fost scoasă din serviciu”, au precizat reprezentanții companiei Virgin într-un comunicat, citat de Știrile Pro TV.

British Airways a declarat că şi inginerii companiei se vor uita la avionul său.

Autoritățile aeroportului Heathrow au precizat că nu au fost raportate cazuri de pasageri răniţi şi nu anticipează că va exista un impact continuu asupra operaţiunilor aeroportuare, potrivit News.ro.

FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia