INS: 14 persoane s-au infectat cu virusul West Nile în România în ultima săptămână

Publicat: 15 09. 2022, 18:40
Sursa foto: Shutterstock

Numărul total al persoanelor infectate cu virusul West Nile în România a ajuns la 37, după ce 14 persoane s-au infectat în ultima săptămână, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Cele 37 de cazuri au fost înregistrate de la începutul supravegherii infecţiei cu acest virus, adică 6 iunie, până la data de 15 septembrie.

Un număr de 18 cazuri s-au înregistrat în Bucureşti. Pe judeţe situaţia este următoarea: Botoşani (1), Brăila (2), Braşov (1), Constanţa (3), Dâmboviţa (2), Galaţi (2), Giurgiu (1), Ilfov (3), Iaşi (3), Olt (1). Patru cazuri de infecţie cu virusul West Nile au avut dublă expunere: două în Bucureşti şi în judeţul Constanţa şi alte două în Bucureşti şi în judeţul Ilfov.

S-au înregistrat două decese: unul în judeţul Constanţa şi cel de-al doilea în judeţul Brăila.

West Nile în România. Recomandările pentru populaţie

Se recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor; să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre); să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei; să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.

Virusul West Nile poate cauza o boală neurologică fatală la oameni, deși 80% dintre persoanele infectate nu au niciun fel de simptome.