Lucian BODE, despre cazul fetiței găsite moartă în canapea: Ancheta se desfăşoară în mai multe ţări

Publicat: 07 06. 2023, 11:22
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, în cursul zilei de miercuri, că ancheta în cazul fetei în vârstă de 12 ani, găsită moartă într-o canapea dintr-un apartament din București, se desfășoară în mai multe țări.

Potrivit oficialului, cei responsabili vor fi trași la răspundere cât mai repede.

Bode nu a oferit foarte multe detalii cu privire la anchetă, aceasta fiind secretă, dar spune că persoanele care se fac vinovate de moartea fetei vor fi trase la răspundere.

„Acţiunea cu privire la cercul de suspecţi şi alte aspecte de acest gen eu în acest moment nu pot să vi le ofer Activităţile poliţieneşti premergătoare deschiderii dosarului penal sunt parte a dosarului penal. Vă daţi seama că acesta este motivul pentru care Poliţia Capitalei nu vă poate da detalii cu privire de ce a făcut înainte de deschiderea dosarului penal, dar fiţi convinşi că toate aceste aspecte vor fi lămurite, inclusiv ceea ce dumneavoastră îmi sugeraţi în întrebare, dacă Poliţia a intervenit la timp sau ce a făcut în perioada respectivă, ce activităţi a desfăşurat Poliţia în etapa despre care vorbeaţi”, a spus ministrul de Interne, citat de MEDIAFAX.

Potrivit ministrului Lucian Bode, ceea ce au făcut poliţiştii înainte de a fi găsită copila decedată sunt activităţi ce fac parte din dosarul de urmărire penală vor fi aflate atunci când procurorul va decide.

Fata de 12 ani găsită moartă în lada de la pat era dată dispărută de la începutul lunii mai

Fata în vârstă de 12 ani găsită moartă într-un apartament din Sectorul 4, băgată într-un sac din plastic și ascunsă în lada unui pat vechi, fusese dată dispărută de către tată încă de la începutul lunii mai. Copila plecase să petreacă Paștele cu mama și concubinul acesteia.

Ofițerii Serviciului Omoruri au intrat în alertă, sâmbătă, după ce proprietarul unui apartament din strada Gorneni, Sector 4, a anunțat că în lada de la pat există un cadavru ambalat într-un sac din plastic, iar chiriașii săi, un bărbat și o femeie, au dispărut. Proprietarul fusese anunțat de vecinii deranjați de miros.

Potrivit unor surse judiciare, inițial, anchetatorii nu și-au putut da seama dacă persoana decedată este bărbat sau femeie, din cauza stării avansate de degradare a cadavrului.

Medicii legiști au stabilit repede că este vorba despre o persoană de sex feminin, iar într-o primă fază s-a presupus că ar putea fi vorba despre concubina chiriașului, Simona Iftimovici, în vârstă de 35 de ani.

După ce au aflat de la proprietar identitatea bărbatului, polițiștii au mers la singura adresă cunoscută a acestuia, unde locuiau mai multe rude. Acestea ar fi spus că nu cunosc unde se află, dar au menționat că, din ce știu, ar fi plecat la muncă, în străinătate.

În timp ce anchetatorii făceau cercetarea la fața locului, la adresa respectivă au apărut mama femeii și fostul ei soț, care văzuseră la televizor că a avut loc o crimă și s-au temut ca nu cumva să fie vorba chiar despre Simona Iftimovici sau despre fiica ei, Ana-Maria, în vârstă de 12 ani, care fusese dată dispărută de tatăl ei încă de la începutul lunii mai.

Ulterior, după ce au luat probe ADN de la tată, medicii Institutului Național de Medicină Legală au stabilit că trupul neînsuflețit este al copilului.