Marcel Ciolacu anunță că Autostrada Moldovei ar putea fi GATA la sfârșitul anului 2024

Publicat: 01 05. 2023, 23:36
Actualizat: 01 05. 2023, 23:37

This browser does not support the video element.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, informează că Autostrada Moldovei ar putea fi gata anul viitor.

Va exista Autostrada Moldovei, iar lucrările s-ar putea termina până la sfârșitul anului 2024, a declarat luni seara, la Antena 3, Marcel Ciolacu.

„Am mers, alături de ministrul Grindeanu, la fiecare lot. Am văzut cum decurg lucrările. Există aceste premise”, a spus liderul PSD.

Acesta consideră greșit faptul că ministrul Transporturilor se schimba așa de des. „În Germania nu s-a schimbat timp de 14 ani. Sunt niște reguli. Nu poți să faci doar după moftul politicului și să schimbi oameni când ceva funcționează.”

Cum merg lucrările la Autostrada Moldovei

Asociația Pro Infrastructură a scris, săptămâna trecută, că termenul va fi depășit.

Progresul fizic al lucrărilor se învârte în jurul cifrei de 8%-10%, după 8 luni de lucrări.

Contractul a fost semnat în 16.06.2022, cu ordin de începere emis în 22.08.2022 și o perioadă de execuție directă (fără proiectare) de 20 de luni. Asociația Pro Infrastructura estimează că termen de finalizare – aprilie 2024 – va fi depășit. Pentru a se încadra în termen, Pizzarotti-Retter ar trebui să aibă un ritm mediu lunar de aproximativ 7%, adică o viteză de șapte ori mai mare decât până acum.