Mesajul avocaților lui Călin Georgescu: Controlul judiciar este o măsură preventivă, care nu aduce atingere prezumției de nevinovăție

Publicat: 27 02. 2025, 17:20

Casa de avocatură care-l reprezintă pe Călin Georgescu, a transmis o informare cu privire la situația juridică în care se află clientul său. „Domnul Călin GEORGESCU este cercetat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică” au transmis aceștia. 

Acuzațiile care i se aduc lui Călin Georgescu, în urma audierilor de către procurorii Parchetului General, au fost făcute publice prin comunicatele emise și „față de domnul Călin GEORGESCU a fost dispusă măsura controlului judiciar, o măsură preventivă care se poate dispune, temporar, din rațiuni procedurale, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție”, subliniază avocații.

„Pentru corecta informare a opiniei publice în legătură cu situația juridică în care se află domnul Călin GEORGESCU facem următoarele precizări: Domnul Călin GEORGESCU este cercetat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică – acuzațiile fiind făcute publice prin comunicatele de presă emise în data de 26 februarie 2025.
De asemenea, față de domnul Călin GEORGESCU a fost dispusă măsura controlului judiciar, o măsură preventivă care se poate dispune, temporar, din rațiuni procedurale, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, de care domnul Călin GEORGESCU beneficiază până la soluționarea definitivă a cauzei penale. La acest moment procesual nu se poate stabili vinovăția domnului Călin GEORGESCU, care înțelege să uzeze de toate componentele dreptului la apărare. În concret, se vor formula toate demersurile procedurale legale în vederea combaterii acuzațiilor și măsurilor dipuse de către organele de urmărire penală. Nu în ultimul rând, facem apel la corecta înțelegere a faptului că procesul penal nu se poate desfășura în mass-media.
SINESCU & NAZAT – Societate Civilă Profesională de Avocați”, după cum reiese din comunicatul transmis de casa de avocatură care-l reprezintă pe Călin Georgescu.

 

CITEȘTE ȘI:

Ce spune avocatul lui Călin Georgescu, după declarațiile lui Horațiu Potra: „Nu s-a întâmplat niciodată să ceară cuiva o sumă de bani”

Avocatul lui Călin Georgescu: Vrem să îl cităm pe Donald Trump ca martor, dacă se ajunge la instanța de judecată