Ministrul Educației dă asigurări că școlile nu se vor închide din cauza facturilor la energie

Publicat: 28 10. 2022, 16:50
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Ministrul Educației, Ligia Deca, a dat asigurări vineri că instituțiile de învățământ nu vor fi nevoite să treacă în online ca urmare a facturilor prea mari la energie în perioada rece.

Totodată, aceasta sfătuiește directorii de școli să sesizeze eventualele probleme din timp, pentru a putea primi ajutor.

„Aș vrea să amintesc că aceste tarife la utilități pentru unitățile de învățământ preuniversitar sunt plafonate, sunt plafonate la un nivel care, în mod normal, pe consumuri similare, nu ar trebui să permită creșterea facturilor.Dar, împreună cu domnul prim-ministru am avut o întâlnire care a inclus prefecții din toate județele, ministrul Energiei, ministrul Afacerilor Interne, în așa fel încât să vedem ce probleme există în fiecare județ.

A fost o întâlnire în regim de video conferință. Ne-au mai fost sesizate de către diferite județe probleme punctuale care nu țin neapărat de tarife, ci de modul în care se desfășoară acest proces, de tipul de furnizor, de tipul de contracte, le avem pe toate în atenție și am promisiunea din partea tuturor colegilor mei din guvern că orice situație în care școlile se află în dificultate va fi tratată cu prioritate și vom aloca sumele necesare astfel încât procesul să continue fizic, față în față, pe tot parcursul sezonului rece”, a declarat ministrul Educației.

Ministrul Educației: Avem fonduri pentru ca școlile să funcționeze normal

Ligia Deca a cerut ca problemele să fie imediat semnalate, astfel încât să poată fi luate măsurile necesare.

Totodată, aceasta susține că Ministerul Educației are fonduri suficiente pentru a evita ca școlile să treacă în online în perioada iernii din cauza facturilor la energie.

„Subliniem, dacă există probleme, este bine ca ele să fie aduse în atenția ministerului și în atenția Guvernului în ansamblu cât mai din timp și am solicitat acest lucru tuturor inspectorilor generali și tuturor directorilor de școli.

Dacă previzionează probleme să ni le spună din timp în așa fel încât să îi putem ajuta, să nu ajungem în situații de tipul economiei de energie sau de gaz la școli. Nu este cazul, avem toate fondurile necesare pentru că școlile să își continue activitatea normală”, a mai spus oficialul.