Motivul pentru care NU vei mai cumpăra niciodată roșii cu ”țugui” din piață

Publicat: 08 05. 2023, 12:46

Sezonul roșiilor românești a început, piețele fiind pline cu legume îmbietoare, numai bune de mâncat. Însă, cât de sănătoase sunt acestea? 

Atunci când îți dorești să cumperi roșii, trebuie să fii atent la forma acestora.  Dacă legumele sunt țuguiate, ar trebui să îți pui câteva întrebări.

Unii fermieri susţin că acel moţ ar fi o caracteristică a unui soi bulgăresc, timpuriu, dar specialiştii avertizează că ţuguiul poate indica forţarea coacerii cu diverse chimicale.

”Sunt foarte puţine soiuri de cultură care în mod natural produc acest mucron dat de o genă, gena B. Practic este un caracter de soi, aşa cum este la Prekos. Dar, trebuie ştiut că cele care au un ţugui foarte pronunţat au primit stimulatori, fie de polenizare, fie de maturare forţată a fructelor”, declară Costel Vânătoru, cercetător la SCDL Buzău.

Motivul pentru care NU vei mai cumpăra niciodată roșii cu ”țugui” din piață

”Putem vorbi de stimulatori aprobaţi, pe care pot să-i utilizeze cultivatorii, dar şi interzişi, care sunt mult mai concentraţi. Aceştia provoacă formarea acelui mucron foarte dezvoltat. Se folosea în trecut şi încă se mai foloseşte, din păcate, 2,4D, un erbicid care a fost folosit mult timp ca stimulent pentru polenizare, chiar pentru maturare forţată a fructelor. Se stropeşte planta sau se aplică la codiţă cu un tampon cu vată îmbibată în aceste substanţe. Acolo unde este aplicat Ethrel sau 2,4D, se producea o strangulare ce blochează alimentarea cu substanţe nutritive, cu hrană, a plantei, opreşte fructul din creşetere şi grăbeşte coacerea. Se practică, din păcate, pentru a prinde preţ, să valorifice mai devreme recolta”, mai spune cercetătorul Costel Vânătoru, potrivit Adevărul.

Petre Daea ameninţă că agricultorii care folosesc substanţe toxice își pierd dreptul la subvenții în viitor

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că agricultorii care folosesc substanțe toxice pentru tratarea legumelor vor rămâne fără subvenții, în viitor, după ce o anchetă din Buzău a scos la iveală faptul că mai mulţi legumicultori ar fi pus pus în vânzare legume stropite cu substanţe toxice având o concentraţie de până la de opt ori mai mare decât limita admisă.

”În primul rând, le-am spus-o foarte clar specialiştilor din Autoritatea Fitosanitară să urmărească fiecare producător care are programul acesta de legume şi sunt obligaţi prin actul acesta normativ să verifice. Ăsta e primul lucru pe care trebuie să îl facă. În al doilea rând, sfătuiesc fermierii să nu folosească aceste proceduri, întrucât ele vor fi monitorizate, iar cei care folosesc aceste mijloace nu vor mai beneficia în viitor de sprijin din partea statului. Monitorizăm şi asemenea situaţii trebuie să le scoatem din practica acelora care urmăresc, prin mod artificial, să mărească viteza de desfăşurare a proceselor biologice şi să câştige prin timpurietate, cu mijloace artificiale pe care le folosesc, cu substanţe care nu sunt permise”, a declarat Petre Daea.