MOTIVUL pentru care o femeie care a născut într-o parcare din Germania a refuzat orice ajutor medical și să-și spună numele. Polițiștii au aflat totul

Publicat: 11 05. 2023, 21:14
Actualizat: 11 05. 2023, 21:16
Sursa foto - Caracter ilustrativ: Shutterstock

O tânără de 31 de ani a născut, marți, într-o parcare din Germania, dar apoi a refuzat orice ajutor medical, deși pierduse mult sânge, și nici nu a vrut să-și spună numele în fața polițiștilor, potrivit postului de radio regional german Südwestrundfunk, citat de Adevărul.

La un moment dat, femeia a devenit chiar recalcitrantă, refuzând categoric transportul la spital. Până la urmă, polițiștii au reușit s-o identifice și abia atunci au înțeles de ce se împotrivea oricărei acțiuni a autorităților.

Femeia era dată în urmărie, trei procurori diferiți fiind pe urmele ei, dar autoritățile nu au precizat din ce motive. Într-un final, polițiștii au dus-o pe femeie la un spital, dar sub constrângere, și din fericire bebelușul și mama lui nu au avut de suferit de pe urma acestei întâmplări.

Biroul de asistență socială pentru tineret și un tribunal vor decide acum ce se va întâmpla cu copilul, în timp ce Poliția investighează comportamentul mamei.