Nicuşor Dan vrea proiecte clare prin care ideile tinerilor şcoliţi peste hotare să fie puse în practică în România
Preşedintele Nicuşor Dan a găzduit la Palatul Cotroceni deschiderea Forumului Tinerilor Români de Pretutindeni.
Evenimentul s-a dorit a fi „o întâlnire dedicată dialogului despre viitorul României și despre cum putem colabora mai bine pentru dezvoltarea țării noastre”.
„M-am bucurat să fiu alături de tineri și am trăit și un sentiment de nostalgie, amintindu-mi că, în urmă cu 26 de ani, am co-organizat o întâlnire între tinerii din România și cei plecați la studii în străinătate. Mă bucur că această inițiativă continuă și astăzi.
România s-a schimbat mult în acești ani. Suntem membri ai Uniunii Europene și ai NATO, economia noastră a crescut, iar societatea a evoluat. Avem motive să fim mândri de acest parcurs fără să ignorăm problemele pe care încă le avem de rezolvat”, scrie preşedintele, pe facebook.
Nicuşor Dan mai scrie că „există dorință și disponibilitate de implicare” în ceea ce priveşte competenţele şi cunoştinţelor dobândite de tinerii români în străinătate pentru a putea fi folosite în ţară.
„În același timp, România are nevoie de competențele și experiența pe care românii plecați la studii sau la muncă în străinătate le-au dobândit. Există dorință și disponibilitate de implicare de ambele părți. Provocarea este să transformăm aceste intenții în rezultate concrete.
Cred că discuțiile trebuie să se concentreze pe proiecte clare, pe un calendar de acțiuni, cu obiective realiste și cu propuneri concrete adresate autorităților publice. Avem nevoie de mai multă colaborare și de mecanisme prin care ideile bune să poată fi puse în practică”.
La eveniment au mai fost prezenţi şi fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, premierul Luca Niculescu, ministrul Educaţiei, Sorin Costreie, precum şi preşedintele Repatriot, Marius Bostan.