Nu (1) Mai e ca pe vremuri. Unde se face grătar în București
Ce-și doresc românii cel mai mult de 1 Mai? Să facă un grătar cu mici și fripturi delicioase. Dacă în multe zone din țară sunt amenajate locuri pentru grătare, în București, doar un sector pune la dispoziție astfel de locuri pentru bucureșteni.
Singurele locuri oficiale unde bucureștenii pot să facă grătar de Ziua Muncii sunt în Sectorul 2, în șase parcuri aflate sub administrarea primăriei, după cum urmează:
- Parcul Morarilor
- Parcul Lunca Florilor
- Parcul Dobroești
- Parcul Plumbuita I
- Parcul Fabrica de Gheață
- Parcul Sfântul Pantelimon
De asemenea, grătar se mai poate face și în afara Bucureștiului, la Extreme Park Cernica, în schimbul achitării unei taxe de 75 de lei per grătar și per masă. Situația stă diferit însă la Comana unde contrar anilor trecuți, vizitatorii nu mai pot încinge grătarele, notează Buletin de București.
Nu se mai face grătar în Tineretului
Sursa citată mai transmite că sectoarele 1, 3, 4, 5 și 6 nu au în administrare astfel de locuri.
„Nici în parcul Tineretului nu se mai pot face grătare, după ce, în trecut, trecătorii erau deranjați de fumul acestora”.
De asemenea, nici în zona Crângași – Lacul Morii nu se mai pot face, legal, grătare, în spațiul public.
Care sunt singurii mici sănătoși din comerț, potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic
„Ce înseamnă mici buni? Să nu aibă gust puternic de usturoi, să fie cu puțină grăsime și bicarbonat, să nu cadă greu la digestie, să nu dea arsuri și nici să nu-ți rămână pe gât un gust de mici persistent. Cum vă dați seama că au prea multă grăsime? După cum se comportă la gătit: dacă scad prea tare ca volum, adică “se topesc”, nu e semn bun. Cât despre calorii, variază între 220-260cal/100g, iar micii de porc sunt mai dietetici. Porția corectă variază între 2 și 6 bucăți…fiecare după cât îl ține cureaua!”, a scris Mihaela Bilic pe contul de Facebook.
Mai multe detalii despre ce spune celebrul nutritionist, AICI