O femeie din Sectorul 2 s-a încuiat în casă și amenință că își va face rău. La fața locului s-au deplasat polițiștii și pompierii

Publicat: 17 09. 2023, 17:42
Actualizat: 17 09. 2023, 19:05

O femeie din Sectorul 2 s-a încuiat duminică în casă și amenință că își va face rău. La fața locului s-au deplasat polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 8 și pompierii

UPDATE:  În urma activităților specifice, femeia a fost imobilizată de polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu sprijinul ISU.

În cadrul intervenției nu au rezultat victime, femeia urmând a fi condusă la spital, pentru evaluare medicală de specialitate, au transmis autoritățile.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ: Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 8 au fost sesizați despre faptul că, o femeie, din Sectorul 2, s-a încuiat în locuință și amenință că își va face rău.

La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști și reprezentanți ISU.

De asemenea, la fața locului a fost solicitat și negociator.