O femeie din Ucraina a încercat să treacă granița în Republica Moldova cu 2 kilograme de droguri

Publicat: 14 05. 2022, 16:39

O femeie din Ucraina a încercat vineri, 13 mai, să intre în Republica Moldova cu aproximativ două kilograme de droguri asupra sa.

Femeia s-a prezentat la linia de control de la punctul de trecere a frontierei Tudora în calitate de pieton, unde a fost supusă unor verificări suplimentare din partea polițiștilor de frontieră din Republica Moldova.

Polițiștii au depistat un pachet de droguri de aproximativ două kilograme.

„Pachetul era dosit sub o centură medicală, care era cuplată pe corpul femei. Ulterior, în dimineața zilei de sâmbătă, procurorii PCCOCS au solicitat la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, aplicarea arestului preventiv în privința acesteia, în vederea cercetării obiective a cauzei, timp în care persoana va beneficia de garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția nevinovăției. Urmează ca magistrații să se pronunțe cu privire la solicitarea procurorilor”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră din Republica Moldova.

Autoritățile moldovene continuă investigațiile în acest caz.