O locomotivă a luat foc la Târgoviște. Pompierii au intervenit de urgență | VIDEO

Publicat: 19 07. 2021, 22:53

This browser does not support the video element.

Pompierii au intervenit luni pentru a stinge un incendiu izbucnit la locomotiva unui tren aflat în gara Târgoviște Sud.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) al județului Dâmbovița, nicio persoană nu a fost rănită.

Imediat după izbucnirea incendiului, angajații au deconectat locomotiva de la vagoanele de tren, pentru a evita propagarea incendiului.

În acest caz, s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare.

„Intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren în gara Târgoviște Sud. Din primele informații nu sunt persoane rănite. La sosirea pompierilor, locomotiva era separată de vagoane și nu erau călători în acestea. Intervine Detașamentul Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare.

Pompierii au localizat rapid incendiul produs la compartimentul motor. Se acționează pentru lichidarea incendiului. Nu exista posibilități de propagare”, au informat autoritățile locale.

Incendiu puternic în Oradea. O mașină a luat foc și a ars în totalitate

Un incendiu puternic s-a produs duminică în Oradea. O mașină a luat foc și a ars în totalitate.

Incidentul a avut loc într-o parcare din Oradea, în apropierea unor blocuri, fapt care i-a înspăimântat pe locatari.

Pompieri s-au deplasat la fața locului și au ajun în câteva minute, însă nu u au mai putut salva nimic, potrivit știrileprotv.ro.