Oana Roman și-a MUTAT fiica la o școală privată. Care este motivul

Publicat: 07 08. 2023, 16:30

Oana Roman, în vârstă de 47 de ani, a decis să o mute pe fiica sa, Maria Isabela, la o școală privată. Vedeta a explicat care a fost motivul pentru care a luat această hotărâre.

Oana Roman este fiica Mioarei Roman și a lui Petre Roman, fost premier al României. Oana Roman a format o familie cu Marius Elisei. Din mariajul celor doi a rezultat o fetiță, Maria Isabela. La sfârșitul anului 2020, Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit. Cei doi au divorțat oficial la notar în data de 15 februarie 2021. Ulterior, însă, cei doi s-au afișat din ce în ce mai des împreună și și-au reluat relația. În data de 26 ianuarie 2023, Oana Roman a anunțat că s-a separat definitiv de Marius Elisei. În data de 15 iunie 2023, Oana Roman a aniverrsat nouă ani de la nunta sa cu Marius Elisei, dar și de la botezul fiiicei lor, Isabela.

Oana Roman a luat decizia de a o muta pe fiica sa, Maria Isabela, de la școala de stat unde a învățat până acum la o școală privată. Vedeta a explicat, pe o rețea de socializare, de ce a luat această hotărâre. Oana Roman nu a fost nemulțumită de serviciile de la școala de stat, ci de faptul că fiica sa și alții copii ar urma să învețe în niște containere, din cauza numărului mare de elevi. Oana Roman a luat împreună cu fostul său soț, Marius Elisei, hotărârea de a o muta pe fiica lor la o școală privată.

Oana Roman și-a mutat fiica la o școală privată. ”S-a hotărât că ei vor învăța din toamnă în niște containere, în buricul orașului București, în 2023”

 

”Isa a fost până acum la o școală de stat foarte ok, a avut o învățătoare extraordinară pe care o iubim și o respectăm din suflet. Dar tocmai pentru că este o școală bună și căutată, pentru anul viitor sunt extrem de multe clase pregătitoare cu copii foarte mulți veniți cu vize de flotant, drept care nu mai este loc pentru copiii de a III-a și a IV-a în școală. Varianta ar fi fost să învețe după masă, ceea ce părinții nu au fost de acord, sau s-a hotărât că ei vor învăța din toamnă în niște containere, în buricul orașului București, în 2023”, a spus Oana Roman în mediul online, potrivit spynews.ro.

„Acum ideea ca niște copii să învețe la 9-10 ani în niște containere improvizate, în curtea școlii, unde nu vor avea baie și vor trebui să iasă ca să meargă în școală pentru a se duce la baie, unde nu știm cum va fi cu căldura, pentru că dacă va fi căldură electrică probabil că nu va funcționa pe timpul nopții. Nu știu cum va fi. (…) Am hotărât să o mutăm la o școală privată, care este aici, în Pipera, foarte aproape de casă. (…) Decizia de a o muta pe Isa am luat-o, evident, împreună cu tatăl ei, după ce Isa a petrecut două zile la un club de weekend”, a mai spus aceasta.