Riscul unui război nuclear, la „cel mai înalt nivel” de zeci de ani, afirmă secretarul ONU: „Ceasul apocalipsei se învârte”

Publicat: 19 03. 2024, 15:56

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, avertizează că „omenirea nu poate supravieţui unei continuări a Oppenheimer”, filmul distins cu şapte Oscaruri care „a dat viaţă realităţii dure a apocalipsei nucleare”.

„Ne reunim azi într-un moment în care tensiunile geopolitice şi neîncrederea au ridicat riscul războiului nuclear la cel mai înalt nivel de mai multe zeci de ani”, a subliniat Antonio Guterres într-o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pe tema neproliferării, organizată de Japonia.

„Ceasul apocalipsei se învârte, iar tic-tacul său încăpăţânat răsună în toate urechile”, a adăugat el.

La Hollywood, filmul lui Christopher Nolan, „Oppenheimer”, „a dat viaţă realităţii dure a apocalipsei nucleare unor milioane de oameni în întreaga lume”, a declarat secretarul general al ONU.

Dar „omenirea nu poate supravieţui unei continuări a Oppenheimer. Toate aceste voci, toate aceste avertismente, toţi aceşti supravieţuitori imploră lumea să se îndepărteze de prăpastia către care zoreşte”.

„Oppenheimer” reface momentele-cheie ale vieţii lui Robert Oppenheimer, fizicianul care a făcut planeta să intre în era nucleară, precipitând sfârşitul celui de-al Dilea Război Mondial, când Statele Unite au lansat bombe atomice la Hiroshima şi Nagasaki, notează News.ro.

Guterres: Ţările înghit resurse considerabile în noi thenologii nucleare mortale

Antonio Guterres şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o nouă cursă a înarmării nucleare.

„Instrumentele războiului fac obiectul unor investiţii mult mai importante decât instrumentele păcii. Ţările înghit resurse considerabile în noi thenologii nucleare mortale şi extind ameninţarea la noi domenii”, a deplâns el.

„Iar unele declaraţii au evocat perspectiva unei dezlănţuiri a infernului nuclear, ameninţări pe care noi trebuie să le denunţăm sus şi tare”, a subliniat el, fără să numească vreo ţară.

„Azi, aceste arme câştigă în putere, în rază şi în furtivitate. Este de ajuns o decizie proastă, o greşeală de apreciere, o acţiune pripită pentru ca să aibă loc a lansare accidentală”, a avertizat el.

În contextul în care Consiliul de Securitate al ONU nu a fost niciodată mai împărţit, Antonio Guterres a îndemnat la „recunoaşterea faptului că numai acţionând mână în mână vom putea eradica riscul unui holocaust nuclear”.