Penitenciarul Rahova pierde procesul cu Liviu Dragnea pentru zilele muncite

Publicat: 26 06. 2021, 14:59
Sursa: Eduard Vînătoru/MEDIAFAX FOTO

Fostul președinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a obținut vineri încă o victorie în instanță.

Mai precis, Judecătoria Sectorului 5 a respins contestația la executare formulată de Penitenciarul Rahova, unde acesta se află încarcerat, prin care era solicitată scăderea din zilele recunoscute ca fiind muncite în penitenciar a perioadei în care acesta s-a prezentat în fața judecătorilor.

„Astăzi am mai câștigat încă o dată împotriva Penitenciarului Rahova, prin respingerea contestației la executare formulată de Penitenciarul Rahova, prin care cereau să i se scadă din zilele recunoscute ca muncite, timpii pentru care a fost dus la instanță, tot pentru că își apăra drepturile, dar și ipotetic, timpul pe care l-ar fi petrecut pentru masa de prânz”, a declarat, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, Flavia Teodosiu, avocatul fostului lider al Camerei Deputaților.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, decizia instanței nu este definitivă.

„În baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C.pr.pen., respinge contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată, formulată de petentul Penitenciarul Bucureşti Rahova în contradictoriu cu intimatul Dragnea Liviu Nicolae, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 25.06.2021, se arată pe Portalul Instanțelor de Judecată.

Liviu Dragnea află luna viitoare dacă va fi eliberat

Fostul preşedinte PSD Liviu Dragnea va afla pe 15 iulie dacă va fi eliberat condiționat, la mai bine de doi ani de când a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Potrivit informațiilor obținute de reporterii GÂNDUL.RO, termenul stabilit de Tribunalul Giurgiu în care se judecă eliberarea condiționată a fostului lider PSD este 15 iulie.

Reamintim că Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat decizia Tribunalului Bucureşti din 27 mai prin care a fost respinsă cererea lui Dragnea de eliberare condiţionată din închisoare, procesul fiind mutat la Tribunalul Giurgiu.