Incendiul de la Brazi. A fost găsită o persoană carbonizată. Ce spun reprezentanții firmei Eco Burn SRL

Publicat: 03 06. 2021, 08:35
Actualizat: 03 06. 2021, 08:37
Incendiul de la Brazi. A fost găsită o persoană carbonizată. Ce spun reprezentanții firmei Eco Burn SRL

Pompierii continuă și joi, 3 iunie, să intervină pentru stingerea incendiului izbucnit miercuri la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi. În zona afectată a fost găsită decedată persoana care se presupune că ar fi pus focul, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.

Incendiul izbucnit miercuri la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi a fost atât de puternic încât autoritățile au decis să trimită prin sistemul Ro-Alert mesaje către cetățenii din zonă.

ISU Prahova: „Arde mocnit pe dedesubt”

„Se dă în continuare cu apă, iar în momentul de faţă nu mai sunt focare vizibile. Însă, cu siguranţă arde mocnit pe dedesubt, acolo unde nu avem acces să ajungem cu apă. Colegii au pătruns în zona afectată, acolo unde am presupus că poate fi persoana (n.r. – bănuită a fi incendiat locul) şi au găsit-o”, informează ISU Prahova.

  • Reprezentanţii Eco Burn, societatea care operează incineratorul de deşeuri periculoase, au susţinut că focul ar fi fost provocat de „o mână criminală”. În acest sens, au indicat un angajat care ameninţase că se sinucide.

Întrucât în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, s-a luat în calcul ipoteza că în interiorul halei a fost surprinsă o persoană. Miercuri, însă, pompierii nu au putut intra deoarece construcţia era extrem de mult degradată, planul ei se prăbuşise şi nu prezenta siguranţă.

  • În urma incendiului au rezultat degajări mari de fum. Cetăţenii din zonă au primit mesaje de tip Ro-Alert.