Peste o sută de INTERVENȚII ale pompierilor în București, din cauza vântului puternic

Publicat: 29 03. 2025, 10:44
Foto caracter ilustrativ

Pompierii au gestionat, în ultimele 24 de ore, 117 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov pe durata codurilor meteorologice manifestate prin intensificări ale vântului.

Potrivit informării transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISUBIF), în Bucureşti s-a intervenit în 101 cazuri, dintre care 41 de copaci, 55 de elemente de construcție, 3 cabluri electrice, 1 cort, 1 panou publicitar, în urma cărora au fost avariate 20 de autoturisme.

O persoană a fost surprinsă de căderea unui copac în zona bd. Liviu Rebreanu. A fost ușor rănită la nivelul feței și nu a necesitat transport la spital.

În judeţul Ilfov, pompierii au intervenit în 16 cazuri, dintre care 5 copaci, 4 elemente de construcție, 1 cablu electric, 2 panouri publicitare, 4 stâlpi, în urma cărora au fost avariate 3 autoturisme.

Salvatorii recomandă cetăţenilor să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, să oprească activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, să închidă ferestrele locuinţelor şi să nu atingă stâlpii sau conductoarele de electricitate căzute la pământ.

Cod galben și cod portocaliu

În intervalul 28 martie – 29 martie, ora 12, sunt în vigoare două avertizări meteo: cod galben și cod portocaliu de ploi de ploi și viscol.

„În intervalul 28 martie – 29 martie vor fi perioade în care va ploua în toate regiunile. Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă și mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse, cu precădere în zonele de deal și de munte, de peste 50-80 l/mp. Temporar vântul se va intensifica în jumătatea de sud a teritoriului și local în vest, nord-vest și centru, în general cu viteze de 40-60 km/h. La munte vor fi rafale de 60-80 de km/h, iar în zona înaltă vor fi precipitații mixte”, transmite ANM.

CITEȘTE ȘI:

Noi avertizări de vreme rea. Meteorologii au emis cod ROȘU și portocaliu de vânt puternic