Primele 15 troleibuze noi Solaris vor ajune în București din Polonia în ianuarie. Cum arată noile vehicule

Publicat: 16 12. 2023, 13:27

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, sâmbătă, că 15 troleibuze Solaris, din pachetul de 100 de astfel de vehicule cumpărate din Polonia, vor ajunge în București în luna ianuarie. Noile troleibuze costă 290 de milioane de lei, plus TVA.

„Noile troleibuze Solaris care vor circula în Capitală de la începutul anului viitor se pregătesc să iasă pe poarta fabricii din Polonia”, a anunțat, sâmbătă, primarul Capitalei.

Potrivit lui Nicușor Dan, acestea sunt ultimele detalii despre noile troleibuze:

  • Dintre cele 100 de troleibuze achiziționate de Primăria Municipiului București, 15 vor fi livrate la începutul lunii ianuarie, iar restul vor ajunge etapizat până în luna iunie.
  • O delegație tehnică din Primăria Capitalei a fost la fabrica din Polonia pentru a vedea stadiul producției noilor troleibuze.
  • Acestea vor avea o lungime de 12 metri, autonomie de minim 20 km, aer condiționat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize USB.
  • De asemenea, vor fi prevăzute cu sistem reîncărcabil de stocare a energiei electrice (SRSEE), echipamente ITS cu funcțiile de numărare și informare a călătorilor (audio-vizuală), infotainment, supraveghere video, wi-fi şi sistem de comunicare online.
  • Capacitatea de transport a unui troleibuz va fi de 90 de pasageri, dintre care 27 pe scaune.
  • Pentru achiziția celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului București a obținut fonduri nerambursabile de la Administrația Fondului pentru Mediu.

Pe unde vor circula noile troleibuze în București

„Acest model va circula, începând de anul viitor, pe trasee din Capitală. Este vorba despre cele 100 troleibuze Solaris care vor fi distribuite în toate cele patru depouri (Bujoreni, Berceni, Bucureştii Noi şi Vatra Luminoasă) şi vor circula pe toate liniile existente”, au transmis reprezentanții STB.

Potrivit sursei citate, noile troleibuze au următoarele caracteristici:

  • Instalaţii de aer condiţionat pentru salonul de pasageri şi cabina de conducere
  • Lungime de 12, cu podea complet coborâtă
  • Facilităţi pentru accesul pasagerilor cu mobilitate redusă (rampă, „kneeling”)
  • Computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS și comunicare online
  • Sistem de informare audio-video
  • Sistem de numărare a călătorilor
  • Prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor.
  • Sistem WiFi

Troleibuzele Solaris costă 290 de milioane de lei, fără TVA

„Troleibuzul are o autonomie de 20 kilometri, având funcția de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/ deconectarea la/ de la rețeaua electrificată se face autonom, din cabina șoferului”, mai transmite STB.

Primăria Capitalei a semnat în decembrie 2022 contractul pentru achiziția a 100 de troleibuze noi de la firma Solaris. Valoarea contractului este de 290 milioane lei plus TVA, fonduri nerambursabile de la Agenţia Fondului pentru Mediu.