Profesor la Universitatea Politehnica din Bucureşti, prins în flagrant în timp ce primea MITĂ

Publicat: 03 03. 2023, 10:24
Actualizat: 03 03. 2023, 14:49

Unul dintre cei mai respectați profesori de la Universitatea Politehnica din Bucureşti a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de procurorii anticorupție.

UPDATE: Profesorul universitar Cristian Florian Dincă a fost plasat sub control judiciar.

Tribunalul Bucureşti a respins vineri, 3 martie, cererea procurorilor DNA privind arestarea preventivă a profesorului de la Politehnica Bucureşti prins când lua mită. Cristian Florian Dincă va fi cercetat în libertate, sub control judiciar.

Mită de 6000 de lei

Cristian Florian Dincă a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 6.000 de lei în legătură cu mai multe proiecte finanţate din fonduri nerambursabile derulate în cadrul Universității Politehnica.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a lui Cristian Florian Dincă, profesor universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi director al Departamentului de Producere şi Utilizarea Energiei din cadrul aceleiaşi unităţi de învăţământ, pentru luare de mită, în formă continuată (31 acte materiale).

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada august 2020 – februarie 2023, Cristian Florian Dincă, în calitatea menţionată, ar fi pretins şi primit de la o persoană (martor în cauză) suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile „Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul universităţii, banii respectivi reprezentând aproximativ jumătate din indemnizaţia pe care martorul ar fi primit-o în contextul menţionat, în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective.

Joi (n.r. – 2 martie), potrivit înţelegerii anterioare, inculpatul Cristian Florian Dincă ar fi primit de la martor suma de 6.000 de lei reprezentând tranşa aferentă salariului primit de acesta în luna februarie, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, arată anchetatorii.

DNA informează că profesorul urmează să fie prezentat vineri, 3 martie, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.