Record după Revoluție. Aproape 55.000 de români au plecat definitiv din țară în 2025

Publicat: 03 09. 2026, 14:29

România a înregistrat în 2025 cel mai mare număr de plecări definitive din țară din ultimii 35 de ani. Aproape 55.000 de români și-au stabilit domiciliul în străinătate anul trecut, potrivit datelor analizate de Profit.ro. În același timp, numărul celor care au revenit definitiv în România a scăzut dramatic.

54.966 de persoane au renunțat în 2025 la domiciliul din România, pentru a-și stabili domiciliul în străinătate. Este cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimii 35 de ani. Singurul an în care numărul plecărilor a fost mai mare a fost 1990, când 96.929 de români și-au stabilit domiciliul în afara țării.

După explozia migrației de la începutul anilor ’90, numărul românilor care plecau definitiv din țară a scăzut constant, cu unele fluctuații.

În 1991, au fost înregistrate 44.160 de plecări definitive, iar în 1992 numărul acestora a ajuns la 31.152. Ulterior, fenomenul s-a redus semnificativ, atingând un minim în 2014, când doar 11.251 de persoane au plecat definitiv din România.

În 2016 au fost consemnate 22.807 plecări, în 2018 – 27.229, iar în 2021 – 34.341. Un salt important s-a produs în 2022, când numărul celor care și-au stabilit domiciliul în străinătate a ajuns la 48.438, cu aproximativ 41% mai mult decât în anul precedent.

De atunci, România a înregistrat noi maxime:

2022: 48.438 de plecări;
2023: 48.612;
2024: 51.062;
2025: 54.966.

Salariile mai mari, principalul motiv pentru care pleacă tinerii

Potrivit Barometrului Național al Tinerilor 2026, realizat de INSCOP, 64,7% dintre respondenți consideră că principalul motiv pentru care tinerii pleacă din România este găsirea unui loc de muncă mai bine plătit.

La distanță urmează dorința de a beneficia de servicii publice mai bune și intenția de a începe o viață nouă în străinătate.  În studiul INSCOP, categoria ”tineri” include persoanele cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani.