Rusia ar fi folosit o armă termobarică în atacul asupra Ucrainei. „Ar putea fi o crimă de război”

Publicat: 01 03. 2022, 13:15
Actualizat: 01 03. 2022, 13:42
Sursă foto: Twitter

Organizațiile pentru drepturile omului și ambasadorul Ucrainei în Statele Unite au acuzat Rusia că îi atacă pe ucraineni cu bombe cu dispersie și bombe cu vid.

Amnesty International și Human Rights Watch au spus că forțele ruse par să fi folosit muniții cu dispersie interzise pe scară largă, Amnesty acuzându-le că au atacat o grădiniță din nord-estul Ucrainei, în timp ce civilii erau adăpostiți în interior, notează Reuters.

Oksana Markarova, ambasadorul Ucrainei în Statele Unite, a declarat reporterilor, după întâlnirea cu membrii Congresului SUA, că Rusia a folosit o armă termobarică, cunoscută sub numele de bombă cu vid, în invadarea țării sale.

„Au folosit bomba cu vid astăzi”, a spus Markarova după o întâlnire cu parlamentarii. „…Distrugerile pe care Rusia încearcă să le facă Ucrainei sunt mari”.

O bombă cu vid, sau o armă termobară, aspiră oxigen din aerul înconjurător pentru a genera o explozie la temperatură înaltă, producând de obicei o undă de explozie de o durată semnificativ mai lungă decât cea a unui exploziv convențional și este capabilă să distrugă corpurile umane.

Nu a existat nicio confirmare oficială că arme termobarice au fost folosite în conflictul din Ucraina. CNN a anunțat, însă, că una dintre echipele sale de jurnaliști a observat un lansator de rachete termobaric rus în apropierea graniței cu Ucraina, sâmbătă după-amiază.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a spus că a văzut rapoarte, dar nu are confirmarea că Rusia a folosit astfel de arme.

„Dacă ar fi adevărat, ar putea fi o crimă de război”, a spus ea într-o conferință de presă, menționând că există organizații internaționale care ar evalua acest lucru, iar administrația președintelui Joe Biden „pare să participe la aceste discuții”.

Ambasada Rusiei la Washington nu a răspuns solicitărilor de a face comentarii pe marginea acestui subiect.

Este a șasea zi de lupte în Ucraina

Ucraina a intrat în a șasea zi de lupte cu forțele armate ruse. Un convoi de mari dimensiuni al forțelor armate ruse se apropie de Kiev. Coloana de tehnică militară se întinde pe aproximativ 64 de kilometri, mai mult decât dublu în raport cu dimensiunile de 27 de kilometri raportate de imaginile din satelit luni seara.

Cu o oră înainte de miezul nopții, convoiul era la aproximativ 48 de kilometri de granițele capitalei ucrainene.

SUA au expulzat 12 diplomați ruși, pe care i-au acuzat că sunt „agenți de informații” care s-au antrenat în acțiuni de spionaj.

Sunt anunțate noi sancțiuni împotriva Rusiei, în timp ce negocierile ruso-ucrainene de luni ar urma să fie reluată într-o a doua rundă de discuții. „Până acum nu avem rezultatul pe care am dori să-l obținem”, spune Volodimir Zelenski despre negocieri.