Șase elevi de la un liceu din Arad, transportați la SPITAL, după ce li s-a făcut rău în timpul cursurilor

Publicat: 29 05. 2025, 13:42
Actualizat: 29 05. 2025, 13:45
FOTO - Caracter ilustrativ: Shutterstock

Șase elevi de la un liceu din Arad au fost transportați la spital, după ce au acuzat stări de rău și greață în timpul orelor, a transmis ISU Arad. La fața locului au intervenit de urgență echipaje cu autospeciala CBRN pentru efectuarea de măsurători în clase.

Incidentul a avut loc în incinta Liceului cu Program Sportiv Arad, a transmis ISU  Arad. Autoritățile au intervenit cu două ambulanțe SMURD. La fața locului s-au deplasat și reprezentații Direcției de Sănătate Publică Arad.

„Copii cu stare de rău și greață, la un liceu din municipiul Arad, strada Independenței. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad intervin cu două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă”, a transmis ISU Arad.

În urma evaluării medicale, șase elevii au fost transportați la spital pentru investigații, toți fiind conștienți și cooperanți.

„La locul evenimentului, au mai fost solicitate autospeciala CBRN pentru efectuarea măsurătorilor in sălile de clasă şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. De asemenea, la locul evenimentului se deplasează şi reprezentaţii Direcţiei de Sănătate Publică Arad”, au adăugat reprezentanții ISU.

În urma măsurilor efectuate de către echipajul CBRN, nu au fost identificate valori negative. Nu s-a impus evacuarea elevilor din școală, transmite ISU Arad

Foto: Profimedia

Citește și:

Un adolescent a incendiat toaleta școlii în urma unei provocări pe TikTok. Autoritățile au intervenit de urgență

Trei elevi de la Târgu Frumos, Iași, au furat sumane, căciuli dacice și cornuri de bivol, de la un meșter tradițional. Cum au fost judecați hoții

Profesoară din Cluj, ACUZATĂ de purtare abuzivă asupra unei eleve în vârstă de 10 ani. Copila a fost trasă de păr, trântită pe un scaun și jignită