SCANDAL în MAI. O tânără polițistă, relație amoroasă cu un bărbat aflat în arest la domiciliu

Publicat: 03 10. 2023, 11:32
Actualizat: 03 10. 2023, 11:33
Foto caracter ilustrativ / Sursa: Facebook

Un nou scandal lovește structurile Ministerului Afacerilor Interne. De data aceasta, vizat nu este vreun șef de secție de Poliție, ci o tânără de 24 de ani, proaspăt angajată în MAI.

Potrivit Antena 1, ea este acum cercetată disciplinar de superiori pentru că a avut o relație amoroasă cu un bărbat aflat în arest la domiciliu.

Cum s-a aflat despre legătura dintre cei doi

Se pare că persoana în cauză a fost cercetată chiar de colegii polițistei.

Tânăra a mers acasă la bărbatul respectiv, plasat de magistrați în arest la domiciliu, de mai multe ori, fapt ce a devenit suspect.

De altfel, chiar așa s-a și aflat de povestea lor de dragoste. Totul a ieşit la iveală în momentul în care un vecin a descoperit relația amoroasă dintre polițistă și bărbatul arestat la domiciliu şi a sunat la 112. Sursa citată arată că vecinul le-a spus operatorilor de la 112 că bărbatul arestat ar fi părăsit locuinţa, iar oamenii legii au mers acasă la el, să verifice informația.

Ajunși acolo, polițiștii au dat peste colega lor, o tânără în vârstă de 24 de ani, proaspăt angajată în structurile MAI.

Astfel s-a descoperit că între poliţistă şi bărbatul arestat la domiciliu, care este cercetat pentru tentativă de omor, există o poveste de dragoste de mai mult timp.

Acum, tânăra este cercetată disciplinar de superiorii din Ministerul de Interne.