Șeful ITM care a venit cu un Lamborghini la muncă a fost demis de ministrul Muncii. Gândul publică ordinul de demitere
Șeful ITM Costel Grojdea, care a venit cu un Lamborghini la muncă, a fost demis de ministrul Muncii. Gândul publică în exclusivitate ordinul de demitere. Conform documentului, Grojdea se va întoarce la ITM Iași. Demiterea vine în urma scandalului generat de faptul că venise la serviciu cu un Lamborghini Urus, care nu apare pe declarația sa de avere.
„Domnul Grojdea Costel reia activitatea pe funcţia publică de conducere de inspector şef, gradul II, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă laşi, şi beneficiază de un salariu de bază brut lunar de 14.722 lei, stabilit potrivit prevederilor Ordinului ministrului muncii şi solidarității sociale nr.2560/16.09.2024”, se arată în documentul citat.
Cu Lamborghini-ul la birou
Costel Grojdea, șeful ITM, ajunge în fiecare zi la serviciu conducând un Lamborghini Urus evaluat la aproximativ 300.000 de euro. Conform informațiilor Mediafax, autoturismul ar fi fost achiziționat prin leasing de către o firmă din Iași.
Invitat la postul TV A3, în cursul zilei de miercuri, 15 aprilie, Grojdea a explicat că vehiculul nu îi aparține, susținând că „este al unui prieten din Iași, care m-a rugat să mă ocup de revizie în București”.
Potrivit acelorași surse, mașina ar figura pe numele societății SC Nemo Wash SRL din Iași, iar ratele de leasing ar fi achitate de o companie verificată în repetate rânduri de Grojdea în perioada în care acesta conducea ITM Iași, fără ca inspectorii să constate abateri.
Până de curând, Costel Grojdea a deținut funcția de șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Iași.
AUTORUL RECOMANDĂ